de Dragoş Huţuleac
În România anului 2025 cel mai important obstacol în calea progresului nu este corupția sau incompetența la nivel înalt, ci o problemă mult mai profundă și răspândită: lipsa de responsabilitate personală. Este un fenomen care afectează toate aspectele vieții sociale: de la economie la educație, de la politică la relațiile interumane. Se manifestă printr-o mentalitate a pasivității, a victimizării și a evitării asumării.
Românul, în 2025, pare tot mai puțin dispus să își asume propria viață. Când lucrurile merg prost, vina este mereu în altă parte: statul nu face destul, patronii sunt răi, politicienii sunt hoți, profesorii sunt incompetenți, sistemul este stricat. Și, într-adevăr, există adevăr în toate aceste afirmații. Dar întrebarea fundamentală rămâne: ce facem fiecare dintre noi pentru a schimba lucrurile?
În ultimii ani, cultura responsabilității personale a fost erodată de mai mulți factori: o educație tot mai slabă în privința autonomiei și a inițiativei, o politică socială care încurajează dependența de stat și o mentalitate colectivă care glorifică suferința, dar evită acțiunea. Mulți dintre noi trăim cu iluzia că altcineva trebuie să rezolve problemele. Statul să ofere locuri de muncă, primăria să curețe străzile, școala să educe, medicii să ne păstreze sănătatea, Europa să ne construiască infrastructura. Dar toate acestea fără implicare sau efort personal în limita competenţelor şi posibilităţilor proprii.
Când se întâmplă un accident rutier, toți se întreabă de ce nu sunt mai multe controale, dar mai nimeni nu se întreabă de ce mulți șoferi nu respectă regulile. Când rezultatele educației sunt dezastruoase, părinții dau vina pe profesori, profesorii pe sistem, sistemul pe elevi și tot așa, într-un cerc vicios al neasumării.
România a devenit o societate în care toți cerem drepturi, dar prea puțini acceptăm obligațiile care vin la pachet cu acestea. Cerem salarii mai mari, dar vrem să muncim mai puțin. Cerem respect, dar nu-l oferim în schimb. Cerem corectitudine, dar căutăm scurtături atunci când ne avantajează.
Această mentalitate are consecințe directe asupra societății. În economie, duce la scăderea productivității, pentru că oamenii nu mai văd sensul de a face un efort suplimentar. În educație, determină generații de tineri să nu-și mai asume propria formare, ci să aștepte ca succesul să le fie garantat de simpla prezenţă la ore. În politică se perpetuează un cerc vicios al imposturii, pentru că alegătorii, refuzând să își asume responsabilitatea votului, continuă să aleagă persoane incompetente sau corupte.
Fără asumare personală, nu există progres real. O națiune care nu își încurajează cetățenii să-și asume responsabilitatea pentru propriile decizii ajunge să fie dependentă de alții. Iar o societate dependentă devine vulnerabilă, controlabilă și incapabilă să-și decidă singură viitorul.
Soluția nu stă într-o lege sau într-o reformă impusă de sus. Ea trebuie să vină dintr-o schimbare de atitudine la nivel individual. Avem nevoie de o reeducare a responsabilității, o revenire la ideea că fiecare om are puterea și datoria de a-și construi propria viață.
Asta înseamnă să încetăm să așteptăm „să vină cineva să ne salveze” și să începem să ne întrebăm ce putem face noi, fiecare, pentru a schimba lucrurile. Să ne implicăm civic, să ne facem meseria cât mai bine, să nu mai așteptăm mereu „să se rezolve de la sine” sau „să facă altcineva”.
România nu poate progresa atâta timp cât mentalitatea dominantă rămâne aceea a pasivității și a neasumării. Până nu înțelegem că noi suntem responsabili pentru viitorul nostru și nu alții, vom rămâne prizonierii aceleiași realități pe care o blamăm zi de zi. Schimbarea nu începe de la guvern, de la Bruxelles sau de la o minune economică. Schimbarea începe cu fiecare dintre noi, astăzi, acum.
Lasa un raspuns