Joi, 13 februarie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a dispus luarea măsurii preventive neprivative de libertate a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile, faţă de inculpatul M.I, în vârstă de 26 ani,   pentru săvârşirea săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În mod concret, la data de 10 februarie 2025, în jurul orelor 22:15, inculpatul M.I , fără a deţine  permis de conducere, a condus autoturismul marca Volkswagen pe drumul comunal 5 din sat Hârtop, pe raza com. Hârtop, jud. Suceava, având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g%0 , respectiv de 2,72g%0  la prima probă și 2,51 g%0  la a doua probă.

Printre obligațiile pe care inculpatul trebuie să le respecte cât se află sub măsura controlui judiciar se numără și aceea de a nu depăși limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Anterior, faţă de inculpat s-a dispus luarea măsurii preventive privative de libertate a  reţinerii pentru o perioadă de 24 ore.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.