În dimineața zilei de miercuri, 26 februarie, în jurul orei 8:00, un autoturism a intrat într-un cap de pod, pe raza localității Vicovu de Sus. În urma impactului, conducătorul auto a rămas încarcerat.

Potrivit ISU Suceava, la fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

Salvatorii au extras șoferul dintre fiarele contorsionate, i-au acordat primul ajutor medical, după care l-au transportat la spital. Victima era în stare de inconștiență, dar cu funcții vitale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.