Comuna suceveană Iaslovăț continuă și anul acesta să se dezvolte, dovadă fiind multele proiecte guvernamentale, europene și locale în curs de implementare.
Primarul Ion Cotoară a subliniat că, deși bugetul local din acest an pare să fie mai mic decât cel de anul trecut, în comună vor continua să se facă lucrări.
„Noi am conturat oarecum bugetul, însă așteptăm alocările de la Consiliul Județean, astfel încât în luna martie să îl putem aproba. Preconizăm ca peste 30% va fi pentru dezvoltare și restul pentru funcționare”, a spus primarul comunei Iaslovăț, Ion Cotoară.
Printre proiectele la care se lucrează, edilul a menționat Grădinița nr. 1 Iaslovăț, finanțată din bugetul local. De altfel, lucrările vor fi finalizate până în toamna acestui an, astfel încât preșcolarii să înceapă noul an școlar în „casă nouă”.
Tot la capitolul investiții, primarul Cotoară a menționat că se lucrează și la extinderea rețelelor electrice, astfel încât și cetățenii care și-au construit gospodării noi să beneficieze de această utilitate.
De asemenea, se lucrează și la Școala Gimnazială nr 1 Iaslovăț, investiție finanțată prin AFM, dar pentru care Primăria trebuie să asigure o cofinanțare substanțială din bugetul local.
„Din totalul bugetului destinat dezvoltării jumătate se duce anul acesta pe învățământ, restul banilor urmând a fi împărțiți între celelalte lucrări”, a mai spus primarul Ion Cotoară.
Edilul a precizat că, tot din bugetul local, vor fi realizate racordurile la apă și canalizare și vor fi amenajate trotuare pe o distanță de aproximativ 1,5 kilometri, dinspre Arbore.
În ceea ce privește fondurile europene, conducerea Primăriei Iaslovăț va depune un proiect de construire a unui centru de educație fizică școlară, la ADR Nord-Est.
De altfel, în câteva luni urmează să fie finalizate și lucrările la Școala nr 2 Iaslovăț.
Și pentru că agenda primarului Ion Cotoară nu este niciodată goală, acesta lucrează permanent la găsirea soluțiilor pentru creșterea confortului cetățenilor pe care îi reprezintă.
Lasa un raspuns