Consilierii județeni suceveni se întrunesc marți, 11 martie, în ședință extraordinară pentru a vota o serie de proiecte de hotărâre, printre care și cel privind repartizarea pe unități administrativ teritoriale a sumei de 43.654.000 de lei, reprezentând Fondul la dispoziția Consiliului Județean Suceava pe anul 2025.
Potrivit președintelui Gheorghe Șoldan, inițiatorul acestui proiect, sumele ce vor fi alocate marți sunt „cu prioritate pentru asigurarea cofinanțării proiectelor de infrastructură și, în limita sumelor rămase disponibile, și pentru susținerea programelor de dezvoltare locală”.
Cea mai mare sumă repartizată de CJ va reveni municipiului Suceava, respectiv 1.924.000 lei, în timp ce municipiul Fălticeni va primi de la județ suma de 1.600.000 de lei. De altfel, municipiile Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Rădăuți vor primi câte 600.000 de lei.
În ceea ce privește orașele din județ, Broșteniului îi va fi repartizată suma de 200.000 de lei, iar Gura Humorului, Siret, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milișăuți și Vicovu de Sus vor primi câte 300.000 de lei. Totodată, din Fondul la dispoziția Consiliului Județean Suceava orașul Solca va primi suma de 400.000 de lei, iar orașul Cajvana suma de 500.000 de lei.
Comunele din județ vor primi sume cuprinse între 100.000 de lei și 500.000 de lei.
Trebuie precizat că județul Suceava are în componență 114 unități administrativ teritoriale, din care 5 municipii, 11 orașe și 98 de comune.
Lasa un raspuns