Senatorul AUR de Suceava, Virgiliu Vlăescu, l-a interpelat pe ministrul Educației, Daniel David, cu privire la absolvenții de liceu care întâmpină dificultăți la admiterea în universitățile europene.
Parlamentarul AUR i-a solicitat ministrului să se implice în rezolvarea problemei, întrucât candidații români la admiterea în universitățile europene au o barieră cu lipsa foii matricole pentru clasa a XII-a, la momentul formării dosarului.
Virgiliu Vlăescu a precizat că, potrivit art.86 din legea 198/2023 privind învățământul preuniversitar, organizarea sistemului de învătământ este făcută pe discipline, domenii de studiu și pe module.
Începând cu anul școlar 2024-2025 au fost înlocuite semestrele cu modulele, mai precis în loc de 2 semestre avem astăzi 4 module pe parcursul unui an școlar, iar fiecare elev primește evaluări (note) în toate modulele unui an școlar. Odată cu această modificare s-a renunțat la încheierea parțială a mediilor la sfârșitul fiecărui semestru, iar încheierea situației școlare și a mediilor se face doar la sfârșitul anului școlar.
„Imposibilitatea eliberării unei foi matricole parțiale pentru clasa a XII-a, a încheierii mediilor generale pe module sau faptul că nu există instituția mediei parțiale(încheierea mediei parțial, la un anume moment dat necesar și util) creează probleme elevilor din clasa a XII-a care își pregătesc dosarul pentru a aplica la universitățile din străinătate.
Sesiunea de admitere pentru universitățile din străinătate se deschide la data de 15 ianuarie și se inchide in jurul datei de 15 martie. Rezultatele admiterii la universitățile din străinătate se dau în jurul datei de 01 iunie 2025. Studiul de caz a fost făcut pentru universitățile din Franța dar similar este și pentru universitățile din celelalte orașe europene.
Dosarul unui candidat român trebuie să conțină cel puțin foile matricole pentru clasa a XI-a și a XII-a. Legislația noastră nu prevede eliberarea unei foi matricole parțiale pentru clasa XII-a înainte de terminarea anului de studiu. În trecut elevii români așteptau încheierea semestrului pentru obținerea unei adeverințe care să conțină și rubrica medie generală semestru I, situație care, oricum avea nevoie de un anumit tip de înțelegere din partea universităților europene care aveau în față evaluarea unui astfel de dosar”, a spus senatorul.
Potrivit acestuia, în noua organizare pe module, adeverințele de studiu pentru clasa a XII-a nu conțin rubrica „medie generală semestrială”, „pe modul/le” sau „parțială” și se eliberează fără rubrica medie generală parțială având un caracter incomplet care poate afecta evaluarea candidatului român în competiția cu ceilalți candidați europeni.
Acest lucru deși în majoritatea școlilor a fost implementat „catalogul electronic” care afișează media generală provizorie la sfârșitul fiecărei zile.
„Față de această situație este necesar să se introducă în legislația specifică «instituția mediei generale parțiale» pentru clasa a XII-a, fie prin introducerea foii matricole parțiale, fie prin certificarea catalogului electronic de către conducerea școlii, fie prin legiferarea încheierii mediei generale pe modul/le, fie prin eliberarea de adeverințe de studii la cerere, cu media generală parțială ce rezultă la momentul formării dosarului de admitere pentru universitățile europene care au deschisă sesiunea depunerii dosarului pentru admitere.
Întrucât situație este urgentă trebuie făcută prin ordonanță de urgență.
Solicit, de îndată, implicarea dumneavoastră personală în rezolvarea problemei.
Față de toată această situație solicit să răspundeți la următoarea interpelare:
La ce dată candidații români la admiterea în universitățile europene vor putea avea la dosar o foaie matricolă parțială, pentru clasa a XII-a, la momentul formării dosarului, mai precis la cerere, motivat de dechiderea sesiunii de admitere la universitățile europene cu mult înaintea finalizării clasei a XII-a?”, se arată în textul interpelării.
Lasa un raspuns