La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care l-a identificat pe tânăr, în curtea locuinței, fiind sub influența băuturilor alcoolice, și care a declarat că bărbatul de 28 de ani este concubinul surorii sale, şi s-a certat cu mama sa, de 51 de ani, după care a ieșit din locuință, a spart un geam și a lovit-o pe aceasta cu o bucată de lemn de foc. Femeia în vârstă de 51 de ani a fost condusă la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Gura Humorului, unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale.
”În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de suspect, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “lovire sau alte violenţe și distrugere”, au precizat într-un comunicat reprezentanții IPJ.
Lasa un raspuns