Conform unui comunicat de presă emis de Comisarul Șef Adjunct, Vasile Latiș, au existat 3 direcții de control pe care s-a axat această acțiune. A fost verificat modul de respectare a prevederilor legale la comercializarea pâinii și a produselor de panificație. Din cele 97 de acțiuni întreprinse, în 40 de cazuri s-au aplicat sancțiuni, pentru neafișarea prețului pe kilogram, lipsa gramajelor, neafișarea atenționărilor privind alergenii la pâinea neambalată și liste de ingrediente incomplete sau incorecte.
În ceea ce privește respectarea prevederilor legale referitoare la protecția consumatorilor, au fost aplicate 31 de amenzi, în valoare de peste 15 mii de lei, pentru lipsa afișării prețurilor, lipsa detalierilor referitoare la operațiunile efectuate și lipsa consemnării în caietul de sterilizări a datei,orei și instrumentelor ce au fost sterilizate.
Mai mult, alte 54 de amenzi au fost aplicate în unitățile de comercializare a alimentelor din mediul rural unde s-au identificat depozitări și etichetări necorespunzătoare. În târguri și oboare, toate cele 30 de acțiuni efectuate s-au soldat cu sancțiuni pentru comercianți, pe motivul lipsei afișării denumirii agentului economic și a codului unic de inregistrare.
Numărul reclamațiilor se ridică la 129 iar suma totală a amenzilor este de 29o mii de lei.
Lasa un raspuns