Suceveanul Constantin Lungu a dat din nou de bucluc. În luna mai a acestui an, el a fost condamnat la 25 de ani pentru jaful comis asupra omului de afaceri Cristian Căjvănean (37 de ani). În urma agresiunii, victima a murit, după ce a stat mai bine de două săptămâni în agonie la „Reanimarea” Spitalului Judeţean Suceava. Sentinţa însă nu este definitivă.

În luna mai a acestui an, Constantin Lungu a fost prins în penitenciar, conducând o reţea de traficanţi de ţigări. După ce a fost destructurată, se pare că în timp record, acesta a reuşit să pună din nou pe roate „afacerea” de distribuţie de țigări din Penitenciarul Botoşani.

 „Cu ocazia percheziţiei efectuate la locul de detenţie a lui Constantin Lungu, au fost ridicate 766 pachete de ţigări cu timbru Republica Moldova, iar în urma percheziţiilor efectuate în comunele Adâncata şi Şcheia, dar şi în municipiul Suceava, au mai fost ridicate  287 pachete ţigări”, a declarat Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt la IPJ Suceava.

Au fost conduşi  la sediul poliției  5 suspecţi de comiterea infracţiunii de contrabandă, inclusiv Constantin Lungu, care a fost transferat din Penitenciarul Botoşani.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit că membrii grupării erau coordonaţi telefonic din Penitenciarul Botoşani de Constantin Lungu, care practic finanţa activitatea, iar P.Vasile,  38 ani, B.Dumitru, de  57 ani, P.Constantin de  30 ani, toţi din municipiul Suceava, P.Radu, de 20 ani şi fraţii G.Marcel şi G.Romică din comuna Adâncata, preluau ţigările din zona Brodina a frontierei cu Ucraina, le aduceau în municipiul Suceava, după care le valorificau la diferiţi intermediari, banii fiind împărţiţi conform dispoziţiilor lui Lungu.

Faţă de doi dintre ei, procurorul care supraveghează cauza a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată, cu propunerea de arestare preventivă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.