Marți, 07 octombrie, în jurul orei 09.20, pe DN 17, în afara oraşului Gura Humorului, un bărbat de 72 ani, din comuna Păltinoasa, în timp ce conducea atelajul hipo, la intersecţia cu DJ 177C nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de un tânăr de 21 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care circula din sens opus şi care, pe fondul nereducerii vitezei la apropierea de o intersecţie, nu a putut evita impactul lateral cu atelajul hipo.

În urma coliziunii, atelajul hipo a fost proiectat în şanţul din partea dreaptă a drumului, iar autoturismul a pătruns pe contrasens, unde a acroşat parapetul de protecţie a drumului.

Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului atelajului hipo, care din cauza vârstei înaintate şi a stării de sănătate, nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.