Liberalul a amintit că premierul a vrut „să se dea mare specialist în ale Germaniei” în timpul unei dezbateri electorale, dar că nu a spus adevărul cu privire la modul de organizare a alegerilor.
Iohannis a declarat că a primit un mesaj din Germania, de la parlamentarul german de origine română Bernd Fabritius, în care acesta susține că „este suficientă o solicitare oficială și fără nicio problemă, cu sprijin logistic din partea autorităților locale, se pot amenaja secții suplimentare. Ministerul Federal de Externe de la Berlin a informat de acum câteva zile pe omologii lor din București despre această posibilitate însă nu a fost solicitat nimic. Am confirmări ferme din partea primăriilor Munchen, Ingolstadt și Augsburg că până duminică ar face orice este necesar să se înființeze noi secții de votare”.
Potrivit unei note diplomatice publicată de site-ul DC News, un însărcinat cu afaceri în Germania a transmis MAE român detalii despre organizarea votului în Diaspora. Diplomatul amintea că în Germania nu se pot organiza secții de votare în afara ambasadelor și consulatelor decât în anumite condiții, mai exact dacă autoritățile române fac o cerere în prealabil, fără a se menționa cu cât timp înainte. În cazul alegerilor prezidențiale din Turcia, de exemplu, în Germania s-au organizat mai multe secții alternative. Autoritățile de la Ankara au cerut însă acest lucru încă din 1 mai, alegerile desfășurându-se la 31 iulie.
Lasa un raspuns