„Vorbim de pierderile politice. Ați fost îndepărtat la acel moment chiar de unii din PDL. Putem să ne gândim ce zonă a PDL-ului influența ANRP și să o considerăm o răzbunare? V-au retras sprijinul politic din acest motiv?”, a fost întrebat Mihai Răzvan Ungureanu, la dcnews.ro.
MRU a răspuns: „E mult de spus aici și n-aș intra într-o speculație. Ceea ce a făcut ca guvernul să cadă a fost traseismul unora din membrii partidelor aflate atunci în coaliția de la putere și a fost suficient patru voturi ca guvernul să cadă”.
Întrebat fiind despre Ioan Oltean dacă a votat împotriva sa, așa cum se specula în presă, MRU a precizat că nu poate specula, însă a precizat: „cei patru s-au aflat. Au fost oameni, și s-a întâmplat în ultimele zile ale mandatului, care erau pregătiți să-și traficheze votul în preajma moțiunii de cenzură, inclusiv pe motive de ordin personal. Am spus în 2012, poate și cumva supărat și necăjit. Argumentul mercantil a jucat un rol foarte important. Unii au vrut poziții, alții chiar avantaje materiale, așa s-a întâmplat să fie”.
MRU a mai adăugat că la un moment dat îi va pune pe hârtie pe cei patru lideri PDL care l-au trădat în 2012, ajungându-se astfel la căderea Guvernului Ungureanu și venirea USL la putere.
„Ceea ce a facut ca guvernul (meu) sa cada, a fost traseismul unora care au votat cu initiatorii motiunii de cenzura . Erau oameni pregatiti sa-si traficheze voturile, inclsuiv pe motive de ordin personal, am spus si atunci ca argumentul mercantil a jucat un rol in trecerea unora de partea cealalta parte a baricadei. Odata si odata tot le pun pe hartie. Cei 4 care au votat atunci nu mai sunt in noul PNL. Mă tentați să risc o afirmație. O dată și-o dată tot le pun pe hârtie”.
Fostul premier a mai subliniat că persoanele „care și-au schimbat votul atunci sunt buni schimbați. Nu mai sunt în vechiul PDL, acum dacă vorbim de marele PNL, asta e… Nu vreau să mă refer la domnul președinte Oltean. Patru au fost diferența. Au fost peste 20 cei care au plecat ca diferența să poate exista, pentru că în momentul ăla între Putere și Opoziție era o diferență de 23-24 de voturi”.
Lasa un raspuns