Părinţii au fugit cu fata la spital, iar medicii au decis să o ţină internată o perioadă. Coşmarul elevei de clasa a opta din Botoşani a început după ce şi-a făcut cont pe Facebook, conform România TV. Încă din prima zi, colegii i-au lăsat comentarii răutăcioase. Cuvintele dure au făcut-o să refuze să mai meargă la şcoală. Eleva a fost umilită pe Facebook de colegii de clasă în mod constant. Astfel, a ajuns în pragul disperării şi, pentru că nu a mai suportat jignirile, a încercat să-şi pună capăt zilelor. Părinţii au găsit-o pe copilă la timp şi au dus-o la spital, unde a fost internată pentru câteva zile. Acum ea face terapie. „Această fetiţă, din cauza acestui proces de abuz, putem să îi spunem abuz emoţional de hărţuire, a dezvoltat o simptomatologie depresivă anxioasă, ceea ce a determinat apariţia unor idei suicidare”, a declarat Laura Jijie, psihiatru. Fata are doar 14 ani, o vârstă foarte dificilă, spun specialiştii. „Ei au nevoie de comunicare, acceptarea din partea colegilor de vârstă şi a grupului este cel mai important lucru, mai important decât orice altceva. Se simt atacaţi, vulnerabili, chiar sunt”, a spus Mihaela Ghircoiaş. Fenomenul este îngrijorător, spun medicii. Numărul adolescenţilor care au tendinţe sinucigaşe din cauza faptului că sunt criticaţi sau stigmatizaţi de colegi pe site-urile de socializare a crescut în ultima perioadă.
Lasa un raspuns