În continuare, delegaţia belgiană a vizitat Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava unde a fost întâmpinată de un cor de studenţi francofoni, iar la Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Suceava au fost purtate discuţii cu reprezentanţii mediului economic.
În zilele următoare oaspeţii belgieni au vizitat Fabrica de încălțăminte MARELBO – oraşul Vicovu de Sus, Centrul de Ceramică Neagră – comuna Marginea, Mănăstirea Suceviţa – comuna Suceviţa, Herghelia Rădăuţi – municipiul Rădăuţi, Fabrica de case de lemn S.C. DOXAR GRUP S.R.L. – oraşul Gura Humorului, Ferma „Best Cows” – comuna Sadova, Fabrica de Apă Minerală Poiana Negrii, Dealul Floreni, Fabrica de lapte S.C. Lactalis România S.R.L. – COMUNA Dorna Candrenilor şi Muzeul „Ion Irimescu”- Municipiul Fălticeni.
Într-o scrisoare adresată preşedintelui Consiliului judeţean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, trimisă în urma vizitei în judeţul Suceava, guvernatorul Bernard Caprasse a ţinut să mulţumească autorităţilor judeţene pentru primirea generoasă şi organizarea acestui sejur agreabil şi interesant. Se mai arată în scrisoare, că membrii delegaţiei belgiene au rămas impresionaţi de dinamismul antreprenorilor judeţeni ale căror fabrici moderne le-au vizitat. Totodată, oaspeţii au remarcat energia agricultorilor şi a crescătorilor de animale care reprezintă moştenitorii unor tradiţii îndelungate şi solide.
Totodată, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor şi guvernatorul provinciei Luxemburg din Regatul Belgiei, au adus în discuţie proiectul concret de colaborare româno – belgian “Întâlnirea generațiilor în istoria orală europeană. 70 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial” depus pe 28 februarie 2015 pentru finanțare în cadrul programului european „Europa pentru Cetățeni”, linia de finanțare „Memoria europeană”, grantul solicitat fiind de 75 000 de euro. Proiectul urmează să se desfășoare în perioada septembrie 2015 – decembrie 2016, îşi propune să comemoreze 70 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
În cadrul acestui proiect, câte 5 tineri cu vârsta cuprinsă între 18-26 de ani, din regiunile partenere, vor culege memoriile participanților (veterani, martori) la cel de-al Doilea Război Mondial facilitând astfel comunicarea între generații și între cetățenii Europei. Totodată, tinerii implicați în proiect vor face o documentare fotografică a monumentelor închinate victimelor celui de-al Doilea Război Mondial din fiecare regiune. La finalul proiectului se va obține o colecție de istorie orală și un inventar al monumentelor la nivel european despre cel de-al Doilea Război Mondial, iar în completare Muzeul de Istorie Suceava va organiza o expoziție de fotografie tematică, care va fi itinerantă în toate regiunile implicate în proiect precum şi organizarea unei conferințe de specialitate cu participare internațională la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Proiecte în urma vizitei delegației luxemburgheze
În perioada 6-10 aprilie 2015, a fost prezentă în judeţul Suceava delegaţia provinciei Luxemburg din Regatul Belgiei, condusă de guvernatorul Bernard Caprasse. În 7 aprilie 2015 s-a semnat protocolul de cooperare între judeţul Suceava şi provincia Luxemburg, la sediul Consiliului Judeţean Suceava.
Lasa un raspuns