Vasile Rîmbu, managerul Spitalului, a declarat că ideea înfiinţării acestui centru a pornit de la şeful Secţiei de Cardiologie, dr. Mihai Creţeanu. “Ideea a căpătat contur în luna martie a anului 2011 prin prezentarea unui raport amănunţit documentat de către domnul dr. Creţeanu, urmând a fi adoptat apoi de către conducerea spitalului şi prezentat conducerii Consiliului Judeţean Suceava, dat fiind faptul că era vorba ca spitalul să pună la dispoziţie 160 de metri pătraţi şi utilităţile necesare funcţionării aparaturii. Iniţiativa noastră a fost aprobată în data de 30 martie 2011”, a declarat Rîmbu.
“Cred că această investiţie este binevenită în judeţul Suceava. Din statisticile pe care le avem, bolile inimii reprezintă o problemă importantă la nivelul României şi de aceea cred că parteneriatul de la Suceava va rezolva cât se poate de mult situaţiile care vor apărea la nivelul judeţului. ”, a spus Florin Sinescu, prefectul județului Suceava, el opinând că sistemul privat și cel public nu sunt concurente, ci complementare.
Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat medici și șefi de secție din București, Buzău, dar și din întreaga Moldovă.
Lasa un raspuns