Procurorii DNA Ploieşti îl cercetează pe deputatul Sebastian Ghiţă, urmărit penal în dosarul Herţanu, pentru noi fapte de corupţie. Anchetatorii au dispus extinderea cercetărilor faţă de acesta.
Conform surselor citate, Sebastian Ghiță va veni la sediul DNA Ploiești unde anchetatorii îi vor comunica decizia de extindere a cercetărilor față de el pentru noi fapte penale, care au fost comise atât în perioada în care acesta a fost parlamentar cât și înainte de alegerea sa ca deputat, ca urmare a unor probe care apar la dosar, anchetatorii urmând să dispună totodată și extinderea sechestrului pe averea parlamentarului, informeazaă agerpres.ro
Deputatul Sebastian Ghiță este urmărit penal sub control judiciar în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu, el fiind acuzat de sprijinire a unui grup infracțional organizat.
Amintim că pe 18 iunie, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins o plângere depusă de Sebastian Ghiță, prin care acesta solicita să fie scos de sub control judiciar.
Pe 16 iunie, Sebastian Ghiță fusese chemat la DNA Ploiești, unde procurorii l-au anunțat că au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar dispusă față de el, în dosarul în care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat.
DNA susține că, în perioada 2011 — 2015, Iulian Herțanu — administrator de drept și, începând cu data de 25 aprilie 2014, administrator de fapt al SC Grossman Engineering Group SRL, respectiv angajat al CVR Asfalt Construct Group SRL, Vladimir Ciorbă — administrator/ asociat la CVR Asfalt Construct Group SRL și CVR Activities Group SRL București și SC Gefam Pro SRL și Mihail Coman — administrator/ asociat la SC Indserv SRL Ploiești și SC Indserv Proiect SRL Ploiești și angajat al SC Hidro Prahova SA (în calitate de consilier al directorului general) au constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea adjudecării frauduloase a unui contract de lucrări finanțat preponderent din fonduri europene și însușirii nelegale a unor importante sume de bani, prin schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute în cadrul proiectului cu finanțare europeană.
De asemenea, aceștia ar fi urmărit sustragerea de la plata contribuțiilor datorate către stat, prin evidențierea unor cheltuieli nereale sau operațiuni fictive în documentele societăților pe care le-au controlat.
Contractul având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic a fost atribuit de către SC Hidro Prahova SA Ploiești (societate cu capital integral de stat, la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar) Asocierii SC Grossman Engineering Group SRL — SC Euro Construct Trading 98 SRL, contract semnat la data de 13 ianuarie 2012.
Sebastian Ghiță este acuzat că a făcut demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale) la nivelul unor funcționari ai SC Hidro Prahova SA și a exercitat intervenții asupra directorului general al acestui agent economic, pentru a determina atribuirea nelegală a contractului către Asocierea Grossman — Euro Construct.Înainte de a intra în sediul DNA Ploiești, deputatul Sebastian Ghiță a precizat că nu are informații despre noile acuzații ale DNA, dar speră ”să nu se întâmple lucruri rele.”
”Nu cunosc acuzatiile daca imi dati voie sa le aflu sau sa aflu daca s-a extins urmarirea penala sau daca au aparut noi probe am sa va spun. Ar fi bine sa nu se intample lucruri rele, dar nu poti sa stii.„, a precizat Sebastian Ghiță înainte de a intra în sediul DNA Ploiești.
UPDATE
La ieşirea din sediul DNA Ploieşti, Sebastian Ghiţă a declarat că a primit o nouă măsură de interdicţie şi că dosarul său este unul politic. Scopul, a adăugat acesta, este dărâmarea Guvernului, informează realitatea.net
„Aşa cum mă aşteptam, nişte lucruri destul de grave s-au întâmplat. Sunt destul de multe, nu ştiu dacă o să pot să vi le relatez pe toate. În primul rând, ce trebuie să vă spun este că, asupra mea s-a luat o nouă măsură, fără să ştiu ce am făcut. De data asta, nu am voie să părăsesc Ploieştiul. Până acum nu aveam voie să plec din ţară. Acum nu am voie să plec din Ploieşti. Aşa a considerat domnul procuror. Şi mi s-a spus să îmi adresez nemulţumirile la ÎCCJ. Asta voi şi face.„, a spus Ghiță.
De asemenea, deputatul a explicat că astfel de abuzuri pot avea loc pentru oricine, oricând şi că are de gând să lupte pentru a îşi demonstra nevinovăţia.
„Astăzi mi-am dat seama despre ce este vorba în acest dosar. I se poate întâmpla oricui. Pentru că sunt deputat în Parlament, simt că trebuie să lupt şi trebuie să vă spun că abuzurile acestea nu pot fi tolerate. Astăzi mi-am dat seama că tot acest dosar este o etapă, un pas în ce mi s-a întâmplat în ultimele două săptămâni, presiuni, discuţii, întâlniri, luări la rost, ameninţări, care vizau demisia premierului Ponta. Nu îl pot influenţa pe Ponta să îşi dea demisia când vor procurorii. Nu o să intru în detalii acum.„, a adăugat Sebastian Ghiță.
„O parte din dosar vizează alegerile prezidenţiale. Nu îmi cer scuze şi nu îmi pare rău că PSD, Ponta, eu am încercat să obţinem încrederea electoratului pentru funcţia de preşedinte a României. Am pierdut aceste alegeri şi trebuie să oprim această regulă că, imediat după alegeri, pierzătorii sunt ameninţaţi, abuzaţi, li se fac percheziţii, li se confiscă.„, a lămurit Ghiță.
„Am interdicţie să vorbesc cu domnul Victor Ponta. Nu o înţeleg. Am citit cu atenţie acuzele, nu scrie deloc justificarea pentru care eu nu am voie să vorbesc. Nu este un dosar politic pentru mine, este pentru dărâmarea Guvernului şi pentru convingerea lui Ponta că dacă nu îşi dă demisia, mama, fratele, cumnatul, sora, prietenii vor plăti. Astăzi a venit rândul meu şi al prietenilor mei să plătim. Absolut toată lumea din familia mea are sechestru pe conturi.”, a mai spus Ghiță.
De asemenea, Sebastian Ghiță spune că printre acuzații ar fi făcut campanie electorală în Republica Moldva, la prezidențiale.
„Consider ca avem un fost presedinte care a fost terorizat si chinuit sa nu spuna aceste lucru chiar daca l-am vazut ca ar fi vrut. Consider ca multe elemente din societate deja gandesc ca tot ceea ce se intampla e groaznic. Mai sunt multe lucruri pe care vi le pot descrie din ce am vazut astazi. Nu stiu daca domnul procuror Onea va extinde actiunile penale asupra premierului Romaniei, dar stiu ca mie mi-a impus sa nu iau legatura cu domnul Ponta. Una din acuzatii e ca in Republica Moldova la alegerile prezidentiale, PSD, eu si multi altii am facut campanie electorala, chestiune pe care n-o vad rea sau nelalocul ei. Am avut pliante, prospecte, s-au deplasat anumite persoane din Romania acolo in Chisinau si au facut campanie pentru Victor Ponta. Eu, Sebastian Ghita, am vazut o serie de societati comerciale, am platit impozite, i-am declarat, sunt bani curati, sunt banii mei si nu pot fi acuzat ca acei bani au ajuns la mine in cont intr-un mod ilegal. Am contracte, dovezi, de aceea acuzele sunt cat se poate de trase de par. Nu am discutat despre procurori inainte sa stiu ca acestia primisera stenograme. Eu stiu de pe ce mail-uri sunt trimite. O sa vedeti cine da aceste mail-uri si cum. Decizia mea, indiferent ca Victor Ponta sau Traian Basescu ma vor urma, e sa fac o plangere procurorului general al Romaniei.”, a mai spus Ghiță.
Lasa un raspuns