Joi, 9 iulie, Inspectoratul Şcolar Judetean Suceava organizează proba scrisă a examenului de definitivare în învăţământ. Din cei 387 candidaţi înscrişi în luna noiembrie 2014, 34 s-au retras pe parcursul anului şcolar, astfel că mâine sunt aşteptaţi 353 de candidaţi.

Centrul de examen este constituit la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava, iar toate informaţiile referitoare la desfăşurarea probei au fost afişate atât la sediul IŞJ Suceava, cât şi la şcoala gazdă.

Comisia judeţeană a aprobat pentru un candidat susţinerea probei prin dictare, deoarece acesta a suferit în urmă cu două zile un accident şi prezintă o plagă tăiată la mâna dreaptă. Candidatul va fi repartizat singur într-o sală, iar unul dintre profesorii supraveghetori, cu o specializare diferită de cea a candidatului, va redacta lucrarea după dictare.

Lucrările candidaţilor vor fi transportate pentru evaluare în centre zonale din alte judeţe.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.