Sâmbătă, 19 septembrie, de Ziua Cooperării Europene, Complexul Muzeal Bucovina Suceava va organiza la Muzeul de Științele Naturii, începând cu ora 10, atelierul de pictură cu titlul: „Un cerc de prieteni, desenăm împreună”.

Tema din acest an a atelierului va sta sub sloganul: ” Cooperare pentru o Europă mai bună. Cooperation for a better Europe!”. În cadrul atelierului de pictură, 30 de copii talentați, vor avea ocazia să ilustreze în culori simbolurile, valorile și principiile Uniunii Europene.

Muzeul Bucovinei va pune la dispoziția tinerilor artiști materialele de pictură necesare și va pregăti o prezentare electronică drept suport informativ pentru ilustrarea tematicii de lucru potrivit momentului marcat și sursa de inspirație pentru participanți.

Informațiile vor fi prezentate pe grade diferite de dificultate adecvate vârstei și vizează noțiunile de: uniune, european, vecinătate, cooperare, granițe comune, etc. Cu această ocazie, Muzeul Bucovinei propune desfășurarea unor activități interactive pentru copii care să stimuleze observația, capacitatea de analiză și creativitatea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.