Fostul premier al Romaniei, Victor Ponta, a demisionat pe 3 noiembrie, după prima seară de proteste ce au urmat incendiului din Colectiv.

În aceeaşi zi, însă, Victor Ponta a mai trecut printr-un moment greu: el a participat la înmormântarea bunicii din partea mamei, care s-a stins din viaţă la 93 de ani, potrivitromaniatv.net.

Liviu Dragnea a dezvăluit că fostul premier i-a spus atunci că este gata să demisioneze şi că o va face până în prânz, întrucât avea „un necaz în familie”.

„Victor Ponta m-a sunat în acea dimineaţă şi mi-a cerut să ne vedem. Ne-am vazut la mine acasă, mi-a spus că a avut o discuţie cu o seară înainte cu Gabriel Oprea şi că este decis să predea mandatul, ţinând cont de situaţia tensionată. Mi-a părut rău, i-am zis că ar fi bine să ne întâlnim în partid, dar avea şi un necaz în familie atunci şi a spus că ar vrea să facă anunţul până în prânz”, a declarat Liviu Dragnea, preşedintele PSD in cadrul unei emisiuni la postul ProTV.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.