Nu am pretenția de a fi găsit soluția problemei sau rețeta fericirii dar îndrăznesc să vă fac unele sugestii care v-ar putea ajuta, pe fiecare în parte, să afle mai întâi ce caută și apoi propria fericire. Din experiența acumulată în această viață știu că majoritatea oamenilor caută ceva fix, indiferent dacă bani, putere sau faimă, numai ca să descopere, dacă reușesc să le găsească, că nu le sunt utile. Ca și elementele componente ale retinei, fiecare ființă umană este unică drept pentru care fericirea fiecăruia dintre noi este la fel de unică. Indiferent dacă itinerariul spre fericire este trasat de Osho, de Neil Donald Walsh sau de a 986-a reîncarnare a lui Shiva, chiar admițând că el ar fi corect și valabil, este calea spre fericirea respectivului și nu către a noastră.
Există ce e drept o utilitatea în cărțile respectivilor, o dată pentru că poți afla repede dacă anumite lucruri te fac fericit, având astfel posibilitatea de a le exclude de pe drumul propriu în caz că nu, și a doua oară deoarece aceste scrieri descriu în amănunt tehnici de introspecție care îți vor fi necesare mai târziu. Ca să îți poți găsi fericirea ai nevoie să știi ce te face cu adevărat fericit și asta nu poți realiza fără ajutorul introspecției, pentru că exact ca în cazul dragostei, fericire este o stare de fapt. Ea există sau nu există și, din nefericire, oamenii constată că „au fost” fericiți numai după ce, indiferent de motive, starea respectivă se sfârșește iar elementul distrugător conținut în fiecare asemenea revelație este acela că toți încercăm să recăpătăm fericirea pierdută, lucru mult mai puțin posibil decât găsirea mărului din plop.
Pentru a ne putea găsi fericirea avem nevoie să înțelegem că ea nu este un tot unitar fix ci rezultatul unor strădanii îndelungate. E nevoie de îndemânare și atenție, de timp în care să tot combini elementele fericirii care ți se potrivesc pentru a construi ceva durabil dar mai ales real. Păstrând proporțiile, putem spune că ne putem construi fericirea în același mod în care un copil construiește un întreg oraș din micuțe piese de Lego sau un altul, un castel din cărți de joc, numai că piesele nu sunt fizice ci părți ale sufletului nostru. Nu avem nevoie decât de cunoaștere de sine și de acceptarea faptului că suntem exact ceea ce suntem pentru a putea demara căutarea fericirii. Fără această asumare a propriei indentități nu existăm și dacă nu știm cine suntem cum am putea să știm ce vrem?
Veți spune că e foarte complicată această cale, că preferați o cale bătută descrisă de un oarecare guru, în speranța că vi se potrivește. Fiecare trăiește cu rezultatul opțiunilor sale, dar, dacă există totuși un argument pentru metoda descrisă de mine, acela e că, oricine și-a construit măcar o dată propria fericire, va fi capabil să o reconstruiască de fiecare dată când va fi nevoie.
Lasa un raspuns