De regulă, pe perioada weekend – ului, numărul persoanelor care consumă alcool şi conduc vehicule este mai mare. De aceea și riscul rutier este crescut pe şoselele judeţului. Pentru a impune un climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic şi a depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule pe drumurile publice, după ce au consumat băuturi alcoolice, precum şi a celor care încalcă legislaţia rutieră în vigoare, poliţiştii rutieri au organizat şi desfăşurat acţiuni cu efective sporite în teren.
Duminică, 20 decembrie 2015, ora 02.10, o patrulă din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dărmăneşti, a oprit pentru control, pe un drum din comuna Dărmăneşti, autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu condus de un localnic de 22 de ani, care nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările efectuate în bazele de date au demonstrat faptul că autoturismul este neînmatriculat, autorizaţia provizorie de circulaţie fiind expirată din 23.07.2015.
Lasa un raspuns