Iarna, nu-i ca vara

Nu e vorba aici despre zăpada de pe șosele și de pe străzi, care, oricât de deranjante, sunt totuși datorate imposibilității acțiunilor de deszăpezire pe timpul precipitațiilor puternice. Dar atunci când o localitate cu 15000 de locuitori rămâne fără apă rece, când alte localități sau cartiere din București rămân fără agent termic, problema devine cu adevărat stresantă. Politica de monopol a regiilor de stat le face să ignore ”obligația” lor de a întreține rețelele de distribuție. Astfel vara este pentru ele exclusiv sezonul concediilor, lucrările necesare fiind făcute pompieristic doar atunci când se ivește nevoia.
Tot din categoria evenimentelor de iarnă face parte și aceea a oamenilor străzii care mor sau ajung cu degerături distructive în spitale. Înființarea unor adăposturi de noapte, multe dintre ele ale unor ONG-uri nu e decât un plasture antifumat aplicat bolnavilor de cancer, niciunul din guvernele perindate la conducerea țării negăsind resurse pentru o ”protecție socială” reală. Dincolo de marasmul sărăciei complete în care subzistă acești concetățeni, pe care avocatul Biriș propune să fie impozitați pentru încăpățânarea de a continua să trăiască, problema statului care nu are timp, resurse sau interes pentru problemele oamenilor săraci rămâne o constantă nedorită în mileniul trei. Mi se pare de neconceput ca bugetul României să găsească 60 de milioane de euro pentru sprijinirea Republicii Moldova dar să nu găsească 10% din această sumă pentru un program care să rezolve problema persoanelor fără adăpost.
Mai trebuie spus că iarna suntem cu toții predispuși stresului deoarece lipsa alimentelor proaspete și a condițiilor pentru mișcarea în aer liber, duce la sedentarism și preferința pentru urmăririrea vieții altora la televizor, adică la cea mai propice stare în care apar frustrările. Oamenii sunt și așa limitați de posibilitățile materiale și de lipsa ofertei de activități cultural-distractive, astfel că iarna, când intervin temperaturile scăzute și condițiile de trafic grele, orice nou lucru care lipsește devine o tragedie. E drept că fiecare dintre noi contribuim la această stare de fapt prin necurățarea trotuarelor din fața caselor sau încăpățânarea de a folosi autoturismul indiferent de starea drumurilor, dar, cine are timp să se gândească la așa ceva când la televizor se vorbește de trenuri și avioane întârziate?
E simplu să aruncăm mereu vina pe autorități, pe vremea haină sau pe cine știe ce factor exterior. E ușor să luăm poziție pe internet din confortul domiciliului propriu. Poate că ar fi cazul ca 2016 să însemne startul unei alte atitudini, una în care să nu așteptăm inspectorii primăriei pentru a îndepărta zăpada și gheața din fața casei sau să evităm scoaterea din parcare a mașinilor proprii pentru a optimiza atât transportul public cât și curățarea străzilor.