Din cauza acestei comodități căutate renunțăm rând pe rând la cultură, la bună creștere sau chiar la anumite manifestări sentimentale pentru a urmări „tiparul reperului ales”. Ne alegem repere facile pentru că așa face toată lumea și pentru că am fost „îndrumați” de mici să „intrăm în rândul lumii” de părinți, de preoți și educatori care au stopat ferm orice formă de independență. Siguri că ei știu mai bine ca noi ce ne trebuie, acești exponenți ai „lumii” ne-au folosit pentru a atinge prin noi idealurile lor, pentru a-și înfrânge frustrările și asta sub eternul slogan „să aibă copilul ce eu n-am avut parte”.
Pentru că viața nu este exact cum o vrem noi, alterăm sistemul de valori în funcție de care o judecăm pentru ca rezultatele, indiferent că sunt false, să ne îndreptățească așteptările. Am întâlnit în viața mea o mulțime de oameni „marcați” definitiv de urmările „educației” părintești, de la o doctoriță renumită cu mari probleme la glezne datorită deciziei mamei care a ținut-o „la balet” de la 5 la 15 ani, în pofida faptului că nu prezenta talentul respectiv și până la un foarte „ursin” arhitect care aproape leșina de fiecare dată când vedea un pian și refuză până în ziua de azi laptopul deoarece copilăria lui a fost grevată de dorința părinților de a-l face pianist.
Ne alegem repere facile, mereu altele decât ar fi nevoie doar pentru că o facem la o vârstă nepotrivită, grăbiți să scăpăm de tutela părinților și pentru faptul că ce „7 ani de acasă” au încetat să mai fie ce au fost. În locul indicațiilor de comportament în societate și a abc-ului despre respect și responsabilitate, cei „6 ani de-acasă” sunt astăzi doar un ghid de proaste practici predat de părinți prin exemplul personal. Într-o familie unde răsună doar manele și certuri cauzate de ebrietate bănuiesc că și Einstein ar reuși să devină manelist, așa că nu e de mirare că nivelul mediu al copiilor noștri nu trece de cel al „apașilor” de mahala.
Ne lăudăm, ca țară, cu numărul absolvenților de facultăți, dar uităm să spunem că 80% dintre aceste diplome sunt obținute cu bani și nu pe merit. Ne plângem că „specialiștii” ne pleacă peste hotare dar ne ferim să recunoaștem că sunt siliți să facă asta pentru că posturile bine remunerate sunt rezervate beizadelelor din familii puternice material. Pleacă numai aceia care și-au câștigat diplomele corect, pentru că știu tot ce trebuie să știe din meseria respectivă și pentru că, știind să muncească, sunt convinși că se vor descurca oriunde.
Migrația creierelor se doatorește faptului că, lipsiți de repere valorice locale, tinerii și le găsesc din ce în ce mai ușor peste granițele tării și criza se acutizează și datorită faptului că tot mai mulți părinți încep să își îndemne copiii spre cariere „afară”.
Lasa un raspuns