Ziua Siguranţei pe Internet are ca scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur și responsabil a tehnologiei online și a telefoanelor mobile, mai ales de către copii și adolescenți.
Ajunsă la ediția a XIII-a, Safer Internet Day 2016, are loc în acest an pe data de 9 Februarie și este sărbătorită în peste 100 de țări din întreaga lume, cu sprijinul Comisiei Europene și a celor 31 de Centre Naționale Safer Internet.

De data aceasta, tema națională este „Siguranța online în scoala ta!” și se are ca scop necesitatea introducerii unor noțiuni și măsuri de siguranșă în școlile din România care vizeaza practica și politicile cu privire la folosirea noilor tehnologii de către copii.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a iniţiat şi derulează în mai multe unităţi de învăţământ proiectul ,,Capcanele micului ecran”.
Astfel, în perioada 01 – 08 februarie 2016, activităţile au fost concentrate la nivelul Şcolii generale nr. 1 din Suceava. Peste 250 de elevi ai şcolii, sub îndrumarea prof. Rusu Mihaela, prof. Domunco Ştefania, prof. Grigoraş Adina şi prof. Căldăruş Anca şi coordonaţi de dna. Director prof. Mihai Gabriela au participat la activităţi interactive şi de informare cu privire la riscurile asociate utilizării internetului în mod excesiv.
S-au organizat și întâlniri cu peste 150 de părinţi în vederea responsabilizării acestora cu privire la implicarea permanentă în educarea şi supravegherea copiilor pentru reducerea riscului de victimizare.
Au fost prezentate soluţii tehnice şi instrumente de control parental pentru dispozitivele electronice, astfel încât părinţii să poată monitoriza şi restricţiona timpul petrecut de copii pe internet.
Trebuie avut în vedere faptul că, deși internetul pare o lume fantastică, plină de informații utile și lucruri distractive, ea poate ascunde și numeroase pericole. Acesta este și motivul pentru care poliţiştii recomandă copiilor să se oprească imediat din navigare dacă li se întâmplă ceva pe internet care nu le place, dacă au fost speriaţi sau dacă, pur si simplu, nu au inţeles ceva.
„Vorbește direct cu părinții tăi sau cu un adult în care ai încredere și explică-le ce te-a îngrijorat. Reține! Părinții tăi sunt persoane de încredere cu care poți să vorbești despre activitatea ta pe internet. Stabilește împreună cu ei o listă de situri sigure și un program pentru folosirea computerului. Parolele conturilor tale sunt secrete și iți aparțin. Ele sunt ca și cheile de la casă, nu le dai nimănui, nici măcar cunostințelor. Nu da persoanelor întâlnite pe internet informații despre tine sau familia ta – poze cu tine, adresa ta de acasă, numărul de telefon, școala la care înveți, locul de muncă al părinților tăi. Internetul este un spațiu public la care oricine are acces. Nu posta poze sau informații personale pe internet, pentru că alții le pot vedea. Nu tot ceea ce vezi sau citești pe internet este adevărat sau potrivit vârstei tale. Ai mare grijă să intri pe situri sigure și să verifici cu părinții tăi informațiile citite. Nu răspunde mesajelor supărătoare sau care conțin cuvinte sau imagini nepotrivite. Blochează persoana care le trimite și spune-le părinților”, recomandă polițiștii suceveni într-un comunicat de presă. Pentru ca scopul acestor demersuri să fie unul de deplin împlinit, polițiștii au emis și câteva recomandări pentru părinţi.
„Discutați cu copiii despre internet, despre beneficii și pericole în lumea virtuală. Folosiți internetul împreună cu copiii, căutați împreună lucruri care să-i intereseze. Țineti computerul într-o cameră unde îl poate folosi întreaga familie. Arătați-vă interesul pentru activitatea copiilor dumneavoastră și a prietenilor lor, atât on-line, cât și off-line. Stabiliți cu copiii când și în ce condiții să folosească internetul. Învățați împreună mai multe despre folosirea computerului. Învățați copiii să nu le dea niciodată date personale sau poze celor cu care corespondează pe internet. Controlați activitatea on-line a copiilor, astfel încât să limitați cât mai mult accesul la conținuturi nocive sau periculoase pentru ei. Învățați copiii să nu stabilească, fără acceptul dumneavoastră, întâlniri cu persoane pe care le cunosc doar de pe internet. Atrageți atenția copilului dumneavoastră să nu spună nimănui nici o parolă, în afara părinților”, este recomandarea polițiștilor suceveni pentru părinți.

Activităţile preventive şi de informare nu se vor opri aici, ele vor continua, întrucât protejarea copiilor de pericolele generate de lumea virtuală a devenit o prioritate pentru poliţişti, atât la nivel național, cât și local.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.