Cluburile de pensionari sunt tot mai populare și în România. Totuși, la o privire mai atentă, putem vedea că Suceava duce lipsă de astfel de cluburi.

pensionari_calculator sutsa monitorulexpres.ro

Fie că vorbim de asociații care înființează cluburile pentru pensionari, fie că sunt înființate chiar de ei, seniorii, cluburile capătă popularitate pe zi ce trece.

În Suceava le putem număra pe degete…le de la o mână, pentru că sunt puține și, de multe ori, nu prea se vorbește de ele pe nicăieri. În afară de o pagină de internet pe care evident că nu știe nimeni cum să o administreze, sau vreo pagină de Facebook, nu prea auzim pe nicăieri de cluburi pentru pensionari. Dacă ești atent, s-ar putea să mergi prin oraș și să vezi scris deasupra vreunei uși „Clubul Pensionarilor Suceveni” sau ceva asemănător, însă, de cele mai multe ori, ușa este închisă.

Poate că nu ar fi trist dacă statisticile nu ne-ar spune că sunt mii de suceveni, doar în municipiu, care poate ar dori să aibă o activitate sau alta. Doar pentru că sunt pensionari nu înseamnă că trebuie să renunțe la socializare. Mai mult, pensionarul este persoana proaspăt scosă din câmpul muncii care brusc s-a trezit că are foarte mult timp liber pe care nu știe să-l valorifice. Și atunci el devine, în sens larg, sclav al televizorului.

De ce societatea suceveană nu acordă mai multă atenție pensionarilor? Nu sunt și ei oameni respectabili? De ce există zeci de asociații pentru drepturile omului sau pentru apărarea animalelor ori pentru incluziunea în societate a romilor, dar există așa de puține asociații pentru cei care au făcut posibilă existența noastră? Din lipsă de respect, sau de timp?

Pensionarul sucevean are dreptul să joace șah în parcurile sucevene, însă la fel are dreptul de a se aduna cu alți pensionari, în locații bine stabilite, în condiții prielnice, și să învețe o limbă străină. Nu pentru performanță, pur și simplu pentru că vrea. Ori poate că sunt pensionari în oraș care vor să învețe să cânte la un instrument, ori să folosească calculatorul.

Prea puține activități de acest gen se întâmplă în Suceava, pentru seniorii noștri, și din lipsă de informare, și mai puțini pensionari participă la ele.

Vă aștept propunerile și părerile la redacție dacă și voi credeți că pensionarii noștri nu se bucură de suficientă atenție din partea societății noastre.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.