Mulți spun că lucrurile au mers din rău în mai rău, de când capitalismul a pus stăpânire pe țară.
Necunoscând personal această „epocă de aur” nu pot decât să pun la îndoială ceea ce îmi spun alții, ori să îi cred pe cuvânt. Astăzi însă, tind să îi cred pe cuvânt, pentru că dacă ar fi să ne uităm în curtea noastră, nu mai departe de complexul comercial „Zimbru”, putem să vedem cu ochiul liber că așa este. Suceava a avut o perioadă mai prosperă.
„Zimbrul”, fabrica de confecţii, era o adevărată mândrie pentru români. Şi nu pentru că era apreciată de cuplul Ceauşescu, ci pentru că cererea pentru export era enormă. Atât de mare încât ajunsese cea mai mare fabrică de tricotaje din țară, ceea ce în epoca ceaușistă nu era puțin lucru.
Aici lucrau în anii 80 peste 3.000 de angajaţi, iar fabrica era mândria Sucevei. Cuplul Ceauşescu a fost de câteva ori în vizită la vechea fabrică. Faimoasa fabrică de tricotaje „Zimbrul” avea contracte cu marile magazine din ţară şi străinătate. În 1997, restructurările masive au dus la prăbuşirea fabricii şi declinul industriei oraşului.
În martie 1997, firma Flory Financial SRL, societate înființată de cetățeanul american Armand Artinian, la origine român de naționalitate armeană, a cumpărat pachetul de 40% din acțiunile SC ZIMBRUL SA de la FPS București.
În mai puțin de doi ani numărul angajaților avea să scadă cu 70%, până la 464 în 1999.
Sucevenii care au lucrat în confecţii până în 1997 îşi amintesc cu nostalgie de faimoasa fabrică de tricotaje Zimbru. Aceasta avea contracte cu magazinele din toată ţara, iar hainele erau apreciate pentru calitate. În locul unde au muncit sute de oameni, acum se află un centru comercial care a păstrat din fabrică doar numele. Cei mai în vârstă îşi aduc aminte de perioada în care industria suceveană a intrat în declin şi spun că disponibilizările au fost simţite în tot oraşul.
„În Suceava au fost mai multe fabrici mari, dar cea mai importantă era «Zimbrul». După Revoluţie a început să se ducă de râpă. Acum, în acelaşi loc sunt magazine”, declara un pensionar pentru un cotidian național, acum câțiva ani.
E adevărat, centrul comercial care îi ține acum locul abia dacă oferă 100 de locuri de muncă, însă piața s-a schimbat, și cel mai probabil, chiar dacă nu ar fi căzut comunismul în 1989, ar fi căzut doi ani mai târziu odată cu întreg blocul comunist.
Singura mea întrebare este de ce niciodată nu reușim să privatizăm fabrici, uzine, intreprinderi, pentru a oferi angajaților din acel domeniu o viață mai bună? De ce autoritățile naționale nu percep viețile muncitorilor din fabricile și uzinele respective, niște vieți adevărate, exact ca ale lor, ale decidenților.
Suceava poate fi doar un punct pe hartă, iar locuitorii săi doar un număr, pentru cei „de la centru”, însă este de datoria noastră să-i facem să se răzgândească.
Lasa un raspuns