După ce, în ultimele zile, diverse site-uri de ştiri au zvonit că Blaga ar fi fost văzut discutând, la sediul din Modrogan al partidului, cu un om cunoscut ca având legături cu Clanul Sportivilor, surse de la vârful PNL au declarat, duminică, pentru PSnews.ro, că, într-adevăr, co-preşedintele Vasile Blaga s-a aşezat la masa negocierilor cu respectiva persoană, care i-a promis ex-PDL-istului finanţare pentru partid dacă formaţiunea îl va susţine la Primăria Sectorului 6 pe Ştefan Florescu.
Ştefan Florescu este un PSD-ist de la Sectorul 4 care se erijează în politician independent, motiv pentru care a fost la un pas de excluderea din partid, după cum însuşi primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat, anul trecut, pentru PSnews.ro. În urmă cu circa o săptămână, PSnews.ro a aflat de pe teren, direct de la oameni de campanie ai lui Florescu, că acesta este în continuare membru PSD, din cauză că nu s-a întrunit cvorumul pentru excluderea lui din partid. Cu toate acestea, politicianul nu se afişează niciodată cu însemnele social-democraţilor.
În Bucureşti, este de notorietate faptul că interlopii din Clanul Sportivilor controlează pieţele din Sectorul 4, în a căror administraţie lucrează, de ani buni, Ştefan Florescu (care, la un moment dat, a fost chiar şeful acestei administraţii). Conform surselor noastre, în prezent, prin intervenţiile la Vasile Blaga, Sportivii urmăresc să se extindă în Sectorul 6, unde Florescu vrea să devină primar. Partea şi mai dură este că tentaculele acestui clan se întind deja în PNL (aripa portocalie), prin fostul PDL-ist Marius Rogin, care se află în cărţi pentru a deveni preşedinte unic al filialei din Sectorul 4. Mai precis, Rogin însuşi s-ar fi lăudat în noul PNL că a fost adus din Neamţ în Bucureşti având sprijinul Sportivilor.
Lasa un raspuns