Primăria municipiului Suceava ar putea ajuta ultimii angajați de la Termica cu plata unor salarii compensatorii.

Acest anunț a fost făcut de primarul Ion Lungu, care a afirmat că, deși municipalitatea nu deține decât 4% din acționariatul companiei de termoficare, există bani puși deoparte pentru a-i compensa și pe ultimii salariați disponibilizați de acolo.

„Cu tot cu companiile care depind de primărie într-un fel sau altul, avem 39% din acționariat astfel că vrem să propunem în următoare ședință a creditorilor să compensăm cumva și utlimii salariați de la Termica. Trebuie să supunem la vot, bineînțeles, și dacă vom avea un vot favorabil vom putea acorda între 6 și 8 salarii compensatorii pentru cei 90 de angajați în cauză.”

Se pare că primarul își dorește ca, așa cum ceilalți angajați disponibilizați au primit compensații, într-o formă sau alta, la fel să primească și aceștia 90 din urmă.

„Noi avem banii la primărie dintr-o mai veche majorare de capital care a fost făcută exact pentru aceste compensații. Cred că până la urmă ar fi corect ca și aceștia să primească compensații. Dacă pe ceilalți angajați am reușit să îi compensăm, fie prin faptul că i-am angajat fie la Thermonet, fie că le-am oferit salarii compensatorii, este normal ca și aceștia din urmă să fie compensați”, explică primarul.

Se pare că ar fi nevoie de aproximativ 1.6 milioane de lei, în timp ce primăria are disponibili până la 2.5 milioane de lei pentru aceste compensații. Această idee vine după ce primăria a încercat să ofere un fel de ajutor social pentru cei 90 de disponibilizați, dar doar 5 dintre aceștia s-ar încadra. 30 dintre ei nu au domiciliul în municipiul Suceava, în timp ce restul de peste 50, nu se încadrează în creiteriile de venit.

„Eu sper să primim vot favorabil, ca să îi putem ajuta și pe acești ultimi disponibilizați, pentru că este greu pentru toată lumea, iar dacă primăria poate ajuta, ar trebui să avem și permisiunea să îi ajutăm”, concluzionează primarul.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.