Un bărbat de 59 de ani, din Volovăț, a sesizat postul de poliție din localitate, luni, 18 aprilie, în jurul orei, 09:00, prin S.N.U.A.U. 112, despre faptul că, în noaptea de 17 spre 18 aprilie , persoane necunoscute i-au sustras bunuri din locuință.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în urma activităților întreprinse de polițiști, au fost identificați autorii faptei ca fiind doi minori, unul de 14 ani și celălalt de 15 ani, ambii din localitate, care, în noaptea precedentă, au pătruns în holul locuinței persoanei vătămate și au sustras mai multe scule în valoare de aproximativ 1.500 lei, bunuri ce au fost găsite într-un canal din zona locuinței autorilor și restituite părții vătămate.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.