Procurorii din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceavaşi poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Suceava au documentat începând cu luna februarie 2016 activitatea infracțională a trei tineri de pe raza municipiului Rădăuți și a comunei Grănicești, care procurau din străinătate droguri de risc (canabis și hașiș), pe care le valorificau ulterior consumatorilor interesați de pe raza judeţului Suceava, pentru prețul de 70-80 lei gramul.

 

Astfel, potrivit unui comunicat DIICOT, Alin Nicolae Moloce, de 27 ani, și P.A. Balean, de 26 ani, ambiidin Rădăuți, împreună cu Andrei Roman, de 28 ani, din Grănicești, au procurat droguri de risc pe care le-au valorificat ulterior tinerilor din anturaj şi cunoscuţilor acestora, după ce-i verificau amănunțit astfel încât să nu rişte a fi descoperiţi de către organele de urmărire penală.

În perioada februarie – mai a fost documentată vânzarea mai multor cantități de droguri de către suspecții menționați anterior, fiind demonstrat caracterul de continuitate al activităţii infracționale a acestora.

Pe parcursul lunii aprilie, cu sprijinul unor polițiști din cadrul Poliției Suceava, s-a reușit prinderea în flagrant a doi consumatori de droguri, imediat după cumpărarea unei cantități de droguri de la suspecții în cauză, fiind identificată asupra lor cantitatea totală de 2,5 grame de hașiș.

Au mai fost identificaţi şi alţi clienţi ai celor trei traficanţi de droguri, care obişnuiau să consume cantităţile de droguri cumpărate în incinta unor localuri de pe raza municipiului Rădăuţi.

Pentru completarea materialului probator, joi, 5 mai, polițiști din cadrul BCCO Suceava, sprijiniți de polițiști din cadrul IPJ Suceava – Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au efectuat cinci percheziții domiciliare pe raza municipiului Rădăuți și a comunei Grănicești și au pus în executare trei mandate de aducere. Unul dintre suspecți a părăsit anterior țara cu destinația Belgia.

În timpul perchezițiilor domiciliare au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor următoarele bunuri, înscrisuri și valori: 3 laptopuri, 2 telefoane mobile, 2 carduri SIM, 3 hard disk-uri, 1 videorecorder, 1 mini-cântar electronic, 3 memory-card, 1 baston telescopic, plicuri cu substanță vegetală despre care există indicii că ar conține droguri și 1 dispozitiv din sticlă cunoscut sub denumirea „bong”, destinat consumului de canabis.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au fost conduși pentru audieri și dispunerea în consecință a măsurilor legale 4 suspecți, precum şi 5 martori.

Vineri s-a dispus măsura controlului judiciar față de inculpații Constantin Cosmin Bîcu și Ioan Străjeriu și măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore față de inculpații Alin Nicolae Moloce și Andrei Roman, urmând ca aceștia din urmă să fie prezentați, vineri, Tribunalului Suceava cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, se mai precizează în comunicatul DIICOT.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.