Incendiul a fost observat şi anunţat cu întârziere, iar în apelul venit pe numărul unic de urgenţă 112, în jurul orei 12:00, se menţiona posibilitatea ca proprietarul, în vârstă de 73 de ani, să fii fost surprins de flăcări în interiorul locuinţei, mai ales că întreaga proprietate, cu construcţii majoritare din lemn, ardea violent.
Deoarece gospodăria se afla într-o zonă izolată, inaccesibilă autospecialelor cu apă şi spumă, militarii au realizat un dispozitiv de furtunuri pe o distanţă de aproximativ 150 de metri, cu releu de motopompe şi alimentare din pârâul Bardan. Din fericire, proprietarul a ieşit la timp din casă şi a eliberat animalele (3 vaci) din adăpost, astfel încât nu s-au înregistrat victime.
Incendiul a fost lichidat la ora 16:30, iar flăcările au fost stinse înainte de a afecta fondul forestier din apropiere.
Conform unui comunicat al ISU „Bucovina” Suceava, au ars casa de locuit pe o suprafaţă de 70 de metri pătraţi, adăpostul de animale pe 36 de metri pătraţi, depozitul de furaje pe 20 de metri pătraţi şi alte anexe pe 70 de metri pătraţi. Au mai ars acte de proprietate, elemente de mobilier, materiale textile, unelte agricole şi o tonă de furaje. S-au degradat mai multe plăci de azbociment, pe o suprafaţă de 30 de metri pătraţi, şi învelitorile din tablă de la construcţii, pe 150 de metri pătraţi.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul sau scânteile provenite din coşul de fum deteriorat.
Lasa un raspuns