„Nu înțeleg de ce, fără să dea cineva vreo explicație, sau să aducă vreun argument, consilierii locali din opoziție nu au votat în ședință proiectul de hotărâre privind contorii termici.
Așa cum ați văzut din ședința de Consiliu Local, am adus documentele oficiale, privind legea energiei, am adus regulamentele noastre pe care le-am aprobat la Primărie, contractul dintre noi și operatorul Thermonet, ca să demonstrez că responsabilitatea de a achiziționa și a schimba contorii termici este a noastră, a administrației publice locale. Mai dureros este că nu a fost niciun fel de comentariu, ci pur și simplu au votat împotrivă.
Noi avem o mare obligație față de cetățeni să îi putem asigura că ei plătesc doar ce consumă, iar restul problemelor care sunt acolo, legate de pierderi, sunt probleme ale administrației locale și ale operatorului și trebuie să le rezolvăm noi între noi”, a explicat primarul.
Se pare că după ce noul Consiliul Local își va intra în atribuții, Ion Lungu va purta mai multe discuții cu grupurile politice în speranța de a primi aprobarea pentru proiectul său de contorizare.
„Nu îmi rămâne decât să reiau acest proiect de hotărâre pe noul Consiliu Local, să am o discuție cu toate grupurile de consilieri. Așa cum am făcut și acum 10 ani de zile când o parte din bani i-am adus de la Guvern, vrem să facem și acum, dar avem nevoie de această hotărâre de Consiliu Local ca să putem merge mai departe la Guvern să cerem bani pentru aceste aparate de măsură pe care să le montăm la scara blocului.
Cu toată bunăvoința mea, eu cred în sistemul centralizat și îmi doresc să îl facem să funcționeze, pentru că prețul gazului metan va crește și atunci vom avea nevoie de acest sistem centralizat.
Eu cred că este normal să avem o contorizare corectă, în așa fel încât cetățeanul să plătească exact cât consumă. Regret că domnii consilieri nu au votat pentru, chiar dacă nu au avut o justificare, și nu avem ce face decât să revenim cu proiectul în noul Consiliu”, a încheiat edilul.
Iată că edilul nu se dă bătut și promite să facă factura la încălzire și apă caldă mai mică și contorizarea mai eficientă pentru suceveni.
Lasa un raspuns