Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) demolează mitul conform căruia prețurile medicamentelor din România sunt mari, comparativ cu alte state din UE.

„Sunt mituri și realitatea e cu totul alta. Pentru medicamentele care se eliberează pe bază de rețetă, prețul medicamentelor este stabilit de către Ministerul Sănătății la nivelul celui mai mic preț dintr-un coș de 12 țări ale UE recunoscute ca fiind țările cu cele mai mici prețuri.

În schimb, ceea ce simt pacienții ca fiind prețuri mari și chiar mai mari decât în țările vestice ale UE sunt prețurile produselor care se eliberează fără prescripție medicală. Și asta pentru că acele medicamente nu au un preț reglementat. Acolo funcționează mecanismul economic natural. Dacă am pe o anumită arie economică prețuri foarte mici, reglementate de stat, deci adaosuri comerciale mici, care pun o presiune foarte mare asupra farmaciștilor, în partea cealaltă, mecanismul de reglare este prin prețul medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală. Acolo farmaciștii încearcă să atragă cât mai mulți bani de la pacienți. Si atunci prețul acelor medicamente fără rețetă este mai mare decât în țările vestice”, a precizat Dan Zaharescu într-un interviu acordat pentru DCNews.

Suplimentele alimentare, mai scumpe decât medicamentele pentru boli cronice

Directorul executiv ARPIM a ținut să semnaleze că de multe ori ajungem să cheltuim mai mult pe suplimente alimentare decât pe un medicament care tratează o boală cronică.

„Dacă stăm să privim cheltuielile cu medicamente dinspre unghiul medicamentelor care se eliberează pe prescripție medicală sau pentru boli mai grave vom observa și acolo că cheltuielile pe cap de locuitor sunt mici. Ajungem să constatăm că de multe ori cheltuim mai mult pe suplimente alimentare fie pe aceste OTC-uri mai mult decât cheltuim pe medicamentele care tratează bolile cronice. De exemplu, pentru un medicament pentru hipertensiune arterială, tratamentul pentru o lună de zile poate să coste 8-10 lei. Un supliment alimentar ajunge să coste 30-40-50 de lei, de 2-3-4 ori mai mult decât tratamentul pe o lună. Iar suplimentul nu ajunge să vindece”, a mai spus Dan Zaharescu.

Sursa: www.dcnews.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.