Liviu Dragnea a spus că nu a luat nicio decizie în privința lui Victor Ponta în contextul în care premierul a fost pus sub control judiciar de către procurorii DNA Ploiești.

„Am discutat astăzi despre Victor Ponta în sensul că va fi unul dintre subiectele pe care le vom aborda la Comitetul Executiv Național. Este de nivelul CExN. Dincolo de invitația publică pe care i-o fac, va primi și o convocare personală, așa cum este firesc”, a spus Liviu Dragnea.

În opinia sa, „Victor Ponta este un caz special”, pentru că a fost premier şi pentru că a făcut ca ţara să se dezvolte mai mult decât în alte perioade post-decembriste.

„În 15 – 16 septembrie vom discuta acest aspect (n.r. – aplicarea Codului de conduită al PSD pentru Ponta), pentru că totuşi Victor Ponta este un caz special din punctul meu de vedere şi Comitetul Executiv va trebui să ia o decizie. Punctul meu de vedere este că Victor Ponta trebuie să fie pe listele PSD pentru Parlament. Asta va decide Comitetul Executiv, eu nu sunt un dictator’, a adăugat liderul PSD.

Dragnea a venit în sprijinul lui Ponta, explicând că acesta nu îl putea susţine, personal, pe Sebastian Ghiţă pe liste la parlamentare în 2012.

„Aveam nişte proceduri adoptate atunci, aveam adresele transmise în teritoriu la toate judeţele, prin care, prin acele proceduri, s-a stabilit că listele de candidaţi vor fi aprobate prin vot în comitetele executive judeţene. Listele au venit de la toate judeţele, inclusiv de la Prahova, s-au aprobat în comitetele executive judeţene, în Comitetul Executiv Naţional, ulterior au fost semnate de toţi cei patru preşedinţi de la acea dată: Victor Ponta – PSD, Crin Antonescu – PNL, Gabriel Oprea – UNPR şi Daniel Constantin – PC. Dacă cineva ne cere aceste documente, le punem la dispoziţie cu toată deschiderea şi vrem chiar să colaborăm. (…) În fapt, realitatea e cu totul alta”, a menţionat Liviu Dragnea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.