Organizația suceveană a Uniunii Salvați România și-a prezentat candidații pentru Senat și Camera Deputaților. Aceștia sunt oameni care nu au mai făcut politică până acum și doresc să se implice în activități pentru binele sucevenilor.

Președintele USR Suceava, Teodora Munteanu, a declarat că de la depunerea candidaturilor și până acum au fost depuse împotriva USR trei contestații: una din partea PSD Suceava, care a vizat montarea corturilor pentru strângerea semnăturilor, iar alte două au vizat depunerea listelor de candidați. Cei care au contestat listele sunt Florin Sumănaru și Partidul Ecologist Român. Președintele USR Suceava a mai precizat că toate cele trei contestații au fost respinse, demersurile USR fiind continuate.

 

Candidații USR Suceava pentru Parlamentul României

Senat

Pe primul loc la Senat se află Radu Tudor Ciornei, doctor în imunologie la Universitatea Kentucky din Statele Unite, cu studii post-doctorale la Universitatea Missouri și apoi cercetător prin proiectul Marie Curie la Universitatea de Medicină din Viena, iar după spusele acestuia, este născut și crescut în Bucovina.

„Am văzut forța și frumusețea oamenilor tineri care l-au susținut la București pe Nicușor Dan și mi-am zis de atunci că vreau să fac parte din acea echipa. Mă bucur că acum mi s-a oferit șansa să fiu membru fondator la filiala județeană a USR”, a declarat candidatul de pe locul 1, Radu Ciornei.

Ciprian Constantin Văcăreanu, candidatul secund pentru o funcție de senator, a declarat că a decis să candideze deoarece își dorește o altă Românie.

„Doresc o Românie transparentă în care spunem ce facem și facem ceea ce spunem. Doresc o Românie cu mai puțini corupți, unde proiectele inițiate și asumate să fie și finalizate. O țară în care accesul la informații de interes public să fie facil și rapid”, a declarat Văcăreanu.

Acesta a mai spus că speră la o țară sănătoasă, în care speranța de viață să depășească vârsta de 70 de ani, iar accesul la medicamente și tehnologii moderne să fie mai facil.

„Îmi doresc o Românie educată, unde abandonul școlar să fie cât mai mic, unde învățământul să fie orientat spre nevoile economiei și spre cele ale societății”, a concluzionat Văcăreanu.

Camera Deputaților

Lista candidaților din partea USR Suceava pentru funcțiile de deputați este deschisă de Cristian Pârghie, doctor în fizică, lector la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, director al Observatorului Astronomic, cercetător în programul de colaborare cu Acceleratorul de particule de la Geneva, președinte al comitetului de organizare a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică la Suceava în 2015 și coordonator al lotului României la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică. Acesta a susținut că a intrat în USR din dorința de a realiza o schimbare în politica actuală din România.

„În prezent, clasa politică românească are o problemă de imagine. Singura soluție reală de a schimba această imagine este USR-ul”, a subliniat Pârghie.

Teodora Munteanu, președintele filialei USR Suceava, ocupanta locului secund al listei cu candidați pentru Camera Deputaților, a declarat că s-a afiliat USR-ului deoarece oamenii își doresc ceva nou pe piața politică.

„Consider că Uniunea Salvați România este singura alternativă pentru lupta în folosul cetățenilor. Candidez pentru un post de deputat și îmi dau seama că este o responsabilitate foarte mare. M-am hotărât să candidez pentru a schimba clasa politică. Marea majoritate a politicienilor de acum au avut doar interes personal și mai puțin pentru cetățeni, care au lucrat mai mult pentru bunăstarea personală”, a declarat Teodora Munteanu.

Pe locul al treilea pentru o funcție de deputat se află programatorul Radu Plămădeală, care, după cum a precizat, este „născut pe malul stâng al Prutului”, însă mutat în România din anii ´95. Unul dintre proiectele pe care vrea să le realizeze din postura de deputat, este o autostradă care să faciliteze accesul la obiectivele turistice din Bucovina, precum și la serviciile din zonă. „Trebuie să spargem Carpații. Consider că Regiunea de Nord – Est este dezavantajată de Guvern care acordă pentru zona Ardealului de șase ori mai mulți bani, pe cap de locuitor, în ceea ce privește infrastructura rutieră”, a subliniat Radu Plămădealșă.

Pentru un fotoliu de deputat optează și expertul contabil Mihai Maierean, care se află pe locul patru pe lista filialei Suceava a USR. El consideră că statul trebuie să fie prietenul firmelor private, pentru că doar așa România poate prospera.

„România duce o luptă contra evaziunii fiscale cu firmele, dar nu știe să și le facă partenere de valoare”, a întărit candidatul Mihai Maierean.

Tot pentru un loc în Camera Deputaților se luptă și tânărul silvicultor Alexandru Istrate care, la doar cei 23 de ani ai săi își dorește să schimbe România.

„M-a impresionat statutul celor din USR, oameni care nu mai făcuseră politică, dar care au decis să facă lucrurile să funcționeze mai bine, în domeniile în care se pricep și am hotărât să fiu alături de ei în acest proiect”, a declarat candidatul pentru un fotoliu de deputat.

Trebuie menționat că pe locul, al treilea la Senat se află inginerul Lorena Ignătescu, iar pe locul al șaselea la Camera Deputaților este tehnicianul Marin Ion care, din cauza serviciilor pe care le au, nu au putut fi prezenți la conferința de presă și, prin urmare nu s-au prezentat cum se cuvine.

USR militează pentru transparență maximă, industrializare cu mijloace moderne, sprijin pentru micii fermieri, reforma învățământului, o nouă paradigmă în domeniul cultural, acordarea a 6% din PIB pentru Sănătate, construirea de autostrăzi și infrastructură în colaborare cu partenerii europeni, protecția mediului în special prin stoparea defrișărilor, precum și cooperare strânsă cu Uniunea Europeană, Nato și sprijin pentru Republica Moldova și Ucraina.

 

2 Responses

  1. Paul

    Nu au facut politica? Si atunci cum domnul Văcărescu a candidat la șefia CNAS, iar in final nu s a prezentat renunțând in favoarea lui baiesanu?
    Wtf….. Daca nici asta nu e politica….

    Răspunde
    • lola

      A lasat-o sa concureze cu ea insasi, pentru ca oricum, nevasta deputatului Baiesanu era programata sa ajunga la sefia CNAS si rezultatul concursului se putea anticipa inainte de a avea loc.
      De ce i-ar fi dat satisfactia ca a avut si concurenta la examen?

      Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.