Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 10 – 11 noiembrie, a șaptea ediție a conferinței internaționale „Student în Bucovina”.

Acestă conferință se adresează exclusiv studenților, pentru a-i ajuta pe aceștia să deprindă interesul și abilitățile necesare pentru cercetare începând de la nivelul studiilor de licență, fiecare lucrare având cel puțin câte un profesor coordonator. Conform programului, la această conferință și-au anunțat prezența reprezentanți de la Universitatea din Mersin (Turcia), Universitatea Politehnică din Valencia (Spania), Universitatea din Debrecen (Ungaria), Universitatea Yurii Fedkovici (Ucraina), Universitatea  Națională de Tehnologii Alimentare din Kiev (Ucraina), Universitatea din Oradea, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca, Universitatea „Vasile Alescandri” din Bacău, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” IașI şi Universitatea Sapientia.

Conferința se desfășoară pe patru secțiuni: una pentru studenții doctoranzi, una pentru studenții de la masterat și două pentru studenții de la ciclul de licență. Conform programului conferinței, se vor prezenta 16 lucrări la secțiunea doctorat, 17 la secțiunea masterat și 34 de lucrări la secțiunile de licență.

„Acestă conferință, aflată la cea de-a șaptea ediție, este una de tradiție pentru Facultatea de Inginerie Alimentară și reprezintă un punct determinant în atragerea studenților în cercetare. Prezența profesorilor și studenților de la alte centre universitare românești și din străinătate dovedeşte prestigiul  internaţional al conferinţei şi, în acelaşi timp, reprezintă o nouă oportunitate pentru universitatea noastră de a dezvolta proiecte didactice şi de cercetare în parteneriat cu alte centre universitare. De asemenea, mă bucură prezența în număr mare a studenților de la facultatea noastră și pe acestă cale mulţumesc colegilor care coordonează lucrări de cercetare la conferință. ” ne-a declarat prof.univ.dr.ing. Mircea OROIAN, decanul Faculății de Inginerie Alimentară.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.