Potrivit organizatorilor, și în acest an, atât Bucovina, cât și Ardealul, va fi prezent la balul de la Poiana Stampei. Astfel, Vasile Coca, din Ardeal, și îndrăgita bucovineancă Laura Erhan, alături de Frații Hariuc, vor fi cei care vor avea grijă ca cei prezenți să petreacă o seară pe cinste.
Primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a ținut să precizeze că, la fel ca și în anii anteriori, vor exista premii pentru gospodarii care vor îmbrăca straiele populare.
„Evenimentul nostru se aseamănă cu un adevărat spectacol folcloric unde sunt invitaţi interpreţi de muzică populară ce cântă până spre dimineaţă melodii îndrăgite din folclorul românesc. Pe melodiile lor, gospodarii îmbrăcați în costume populare, se distrează până în zori. Mai există câteva locuri disponibile și totodată, vreau să le amintesc gospodarilor că vom avea premii importante, așa că nu trebuie să rateze acest eveniment la care muncim, de fiecare dată, cu la fel de mult drag, ca totul să iasă ireproșabil”, a declarat Viluț Mezdrea.
Balul Gospodarilor din Poiana Stampei va avea loc la Casa de Cultură din comună, pe data de 25 februarie.
Lasa un raspuns