„Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti va fi organizată de către autorităţile publice centrale şi locale şi de celelalte instituţii ale statului, de către societatea civilă şi persoane fizice prin organizarea şi sau participarea la programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social sau ştiinţific, consacrate promovării produselor agroalimentare româneşti şi câştigării încrederii consumatorului”, se arată în proiectul de lege iniţiat de opt senatori şi deputaţi PSD.
Potrivit iniţiativei, autorităţile administraţiei centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării acestor manifestaţii.
„Propunerea legislativă privind instituirea zilei de 10 octombrie – Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti va avea efect pozitiv, pe termen lung, asupra producătorilor agricoli, prin valorificarea propriilor produse către consumatori şi stimularea acestora pentru a produce calitativ şi cantitativ pentru viitor”, se arată în expunerea de motive.
Lasa un raspuns