Primarul comunei Fundu Moldovei, Tudor Zdrob, a declarat că ediția de anul acesta se vrea a fi și mai reușită decât celelalte, iar în acest sens au început deja pregătirile.
„Pe data de 26 martie, la căminul din Botuș se va desfășura a XXVII-a ediție a Festivalului-concurs naţional de muzică corală religioasă ortodoxă <<Buna Vestire>>. Este un festival devenit tradiție, iar mie îmi place să spun că<<tradiție>> este sinonim cu Fundu Moldovei. Noi când ne apucăm să facem un eveniment îl facem de durată. Evenimnetul reunește formații din toată țara. La început au participat doar din județ, dar în scurt timp ne-am extins”, a declarat primarul comunei Fundu Moldovei, Tudor Zdrob.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în colaborare cu următorii parteneri ai evenimentului: Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina“, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Primăria Fundu Moldovei, Consiliul Local Fundu Moldovei şi Societatea de Cultură „Dimitrie Gusti“ – Fundu Moldovei, dar și Inspectoratul Școlar Suceava.