Aceasta a fost una dintre principalele teme dezbătute în cadrul conferinței „20 de ani de competiție în România”, organizată în această săptămână de Norica Nicolai (MEP, ALDE), în parteneriat cu Consiliului Concurenței și Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE, conform unui comunicat remis joi PSnews.ro.
„Am ales să celebrăm 10 ani de aderare a României la UE prin aducerea la Bruxelles a unui exemplu de bune practici. Consiliul Concurenței român este o instituție ce merită felicitată, pentru că noi, europarlamentarii, am avut mereu în această instituție un sprijin și o soluție când ea nu a fost la noi. Politica de competitivitate este una dintre politicile de forță ale UE, o politică delicată și complexă. În acești 10 ani, Consiliul Concurenței din România a sprijinit adoptarea, implementarea și a asigurat respectarea legislației UE și a fost unul dintre gardienii principali ai directivelor și regulamentelor ce au fost implementate în România, ceea ce consider că este un merit al președintelui Bogdan Chirițoiu și a echipei sale. Viziunea și spiritul european pe care instituția le-a dezvoltat au fost în opinia mea cruciale pentru parcursul nostru european, dar și pentru susținerea și dezvoltarea Parteneriatului Estic, un forum de cooperare în care Uniunea Europeană investește extrem de multă energie”, a declarat Norica Nicolai la deschiderea dezbaterii.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Grupului ALDE din Parlamentul European și a avut ca invitați speciali pe Excelența Sa, ambasadoarea României pe lângă UE Luminița Odobescu, pe eurodeputatul PSD Sorin Moisă, reprezentanți ai Comisiei Europene, ai conducerii Consiliului Concurenței din România dar și ai instituțiilor echivalente din Moldova, Serbia și Ucraina. Aceștia au recunoscut meritele României în aplicarea legislației privind competiția și faptul că țara noastră exportă expertiză în acest domeniu, devenind astfel și un susținător al statelor în curs de aderare la UE.