Așa, cu sufletul primenit, își deschid inima pentru a primi lumina Celui Viu, ca într-un altar închinat adevărului și veșniciei. Candela aprinsă prin săvârșirea Tainei Botezului își înnoiește zilele acestea flacăra și arde cu mai multă dragoste pentru Dumnezeu și oameni. Semințele credinței strămoșești, semănate cu multă grijă de înaintași, au rodit în rândul locuitorilor Țării Fagilor tradiții, ritualuri și obiceiuri care îl apropie pe om de divinitate așa cum se apropie copilul să sărute mâna părintelui când e pe cale să realizeze ceva fără întoarcere: cu dragoste, respect și demnitate.
Învierea Mântuitorului este o bună oportunitate pentru bucovinean de a zăbovi asupra lucrurilor cu adevărat importante. Cei plecați, se întorc acasă, cei certați, se împacă, cei care s-au rătăcit, regăsesc drumul cel drept și, preț de câteva zile, în sufletul lor coboară o liniște sfântă care zidește în dânșii o biserică numai de ei știută, în care se retrag să cugete atunci când sunt încercați de soartă. Paștele este sărbătoarea care hrănește credința omului că viața și moartea sunt mai mult decât poate cuprinde cu înțelegerea sa.
Importanța Postului Mare
Pregătirile pentru această mare sărbătoare încep odată cu Postul Paștelui, numit și Postul cel Mare, când credincioșii renunță la mâncarea de dulce, își înfrânează poftele trupești și se întorc la rugăciune, ca spre o insulă a speranței. Motivul principal al postirii în Postul Paştelui era pregătirea catehumenilor care urmau să fie botezaţi de Paşti şi să între în biserică. Totuşi, Postul Paştelui a devenit absolut firesc o perioadă de pregătire spirituală pentru toţi creştinii să sărbătorească Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. În Postul Mare creştinii trebuie să dea dovadă de o grijă spirituală sporită, prin renunţarea la alimentele de provenienţă animală. Mai mult, aceştia trebuie să se înalțe sufleteşte prin rugăciune, alături de fapte bune. Postul reprezintă reţinerea totală de la anumite alimente şi băuturi în scop religios şi moral. Mai mult, creştinii trebuie să se reţină de la anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă că postul trupesc trebuie însoţit de postul sufletesc. Durata de 40 de zile a Postului Paştilor se întemeiază pe o tradiţie vechi-testamentară, de atâtea ori atestată când e vorba de cercetarea şi pregătirea sufletului prin măsuri divine: potopul, care trebuia să spele pământul de păcate, a ţinut 40 de zile şi 40 de nopţi (Facere 7, 1117); patruzeci de ani au mâncat evreii mană în pustie, înainte de a ajunge în pământul făgăduinţei (Deut. 7, 7 şi 29, 56); Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea (Ieşire 34, 28); ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocăi (Iona 3, 410); Iisus a postit în munte 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de a începe a se arăta oamenilor ca Fiu al lui Dumnezeu (Matei 4, 12 şi Luca 4, 12). Practica aceasta a fost adoptată de Biserică încă dinainte de sec. IV, ca timp de pregătire a catehumenilor pentru botez, adică pentru renaşterea sau înnoirea spirituală.
În duminica Floriilor se sfinţesc la Biserică ramurile de sălcii, „mâţâşorii”, care încep a înmuguri. Aceste ramuri sunt duse acasă şi aşezate la icoane pentru spor în gospodărie, dar şi pentru fete pentru spor în dragoste. De asemenea ele se folosesc şi în caz de boală, punându-se sub perna celui suferind sau pentru îmbunătăţirea vederii.
Tradiții din Săptămâna Mare
Urmează Săptămâna Mare, a Patimilor, în care se crede că dacă moare cineva, sufletul lui este dus în Iad, căci Raiul este închis. Această săptămână este ţinută prin post strict. Marţea din această săptămână se numea şi Marţea Sacă, ţinându-se pentru dureri de cap şi pentru ca să nu sece laptele la vaci.
Cenuşa cu care se face focul în miercurea Paştilor, ca de fapt din toată această săptămână, era bună pentru straturi. În Joia Mare, a Patimilor sau Joia Neagră se credea că morţii veneau pe la vechile lor locuinţe şi ar rămâne până la Duminica Mare. Nu se spală rufe, ţinându-se ca o sărbătoare, iar dacă se pune cloşca pe ouă ea va scoate numai cocoşi. Se dă de pomană uliului, pentru a nu mânca puii vara. Se crede, că cine doarme în această zi va fi puturos tot anul.
Din Joia Mare nu se toarce până la Ispas (la Înălţare). În această zi se cere ca toţi din casă să planteze un pom, crezând că se prind mai bine. Nu lipseşte nimeni seara de la Denia cea Mare, când femeile tămâiază la cimitir pe cei morţi. Cine posteşte din Joia Mare până la Paşte, se crede că va şti cu trei zile înainte când va muri.
Se colorează, se vopsesc cu culoarea roşie ouăle. Se crede că dacă moare cineva în sat în această zi ouăle nu ies frumoase şi colorate bine.
Vinerea Mare sau Vinerea Scumpă este ţinută cu stricteţe, ajunându-se, mai ales pentru arsuri. Nu se coace şi nu se seamănă nimic. Dacă plouă în această zi, anul o să fie bogat, dar zilele dintre Paşte şi Rusalii vor fi ploioase. Sâmbăta, dar şi Joia se face pasca, care are formă rotundă, asemănătoare cu scutecele lui Iisus.
Cojile de ouă din care s-a făcut pasca se aruncă pe apă, pentru a vesti mai la vale, în josul râului venirea Paştilor. În această zi, unică din an, femeile ar avea voie să-şi bată bărbatul. Cine moare în Sâmbăta Mare, nu este nici cu morţii nici cu vii.
Sărbătoarea Paștelui
Cine cade pe drumul spre Biserică, la Înviere, va avea mari probleme în acel an. În noaptea de Paşti se deschid porţile Cerului, iar ceea ce ceri, Dumnezeu îţi va da. În ziua de Paşte, toţi membrii familiei, veniţi de la Înviere, se spală într-un vas cu apă neîncepută în care se află un ou roşu şi un bănuţ de argint. Oul se pune pentru ca să fie toţi roşii şi sănătoşi, iar banul, ca să fie bogaţi şi curaţi ca argintul.
Se gustă apoi, neapărat, prima dată din anafora de Paşte care a fost adusă în coşarcă, unde s-au sfinţit de preot bucăţi mai mici din cât mai multe feluri de mâncare, de la usturoi de leac până la bucăţi de carne şi ouă încondeiate.
În vechime cu precădere, dar şi azi, unii gospodari, vin de la Înviere cu lumânarea nestinsă şi ocolesc casa, pentru izgonirea celui rău. Nu este bine să se cearnă făină sau să se bage mâna în solniţa cu sare, căci îţi vor transpira mâinile. Ciocnind ouăle, bărbatul cu femeia, a cui nu se va strica, acela va trăi mai mult. Vânătorii puneau în puşcă anaforă pentru a atrage de ea mai mult vânat. Dacă oul vopsit roşu, sfinţit de la Paşti, îl păstrezi patruzeci de zile fără să se strice este semn sigur că eşti un om norocos.
Toată lumea în ziua de Paşte trebuie să tragă clopotele şi să bată personal toaca, semn al apostolatului şi al răspândiri prin el a veștii Învierii. Umblatul copiilor după ouă roşii este o continuare şi o transformare a vechi tradiţii când fiii se duceau la părinţi, nepoţii la moşi şi finii la naşi cu pască şi cu ouă, ciocnind şi stând la masă cu ei, mai ales în a doua şi a treia zi de Paşti.
Ciocnitul ouălor, ca datină generală, se prelungeşte în toată Săptămâna Luminată cu reflexie până la Ispas şi Rusalii. În Săptămâna Albă, Luminată, Cerul este deschis, după tradiţie, până la Ispas, iar cine moare e fericit căci ar merge fără judecată direct în Rai, la Dumnezeu.
Toate aceste credinţe, tradiţii şi obiceiuri care se mai păstrează în mare parte şi azi, am considerat important să le menționăm deoarece definesc sufletul bucovineanului. Ele în cea mai mare parte nu contravin învăţăturii creştine, ci dimpotrivă o întregesc şi o fac accesibilă, în înţelesul ei, creştinului de rând.
Învierea Mântuitorului transformă Bucovina într-un ținut desprins din legendele cele vechi, în care oamenii își știau bine rostul pe acest pământ vremelnic. De aceea nu-l mâniau pe Cel de Sus, ci aveau grijă să lucreze în spiritul învățurilor Sale. Drept pentru care, Dumnezeu i-a binecuvântat cu bucurii alese, ținuturi desprinse din Rai, femei frumoase și bărbați vrednici, copii sănătoși și bătrâni înțelepți, plus un suflet drept și puternic ca un brad bătrân, cu rădăcini adânci, pe care și cea mai mare furtună numai îl apleacă, dar niciodată nu-l pune jos.
