Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a afirmat că Ministerul Justiției și-a îndeplinit la timp toate obligațiile pe care le are în cazul fostului deputat PRU, Sebastian Ghiță.

Mai mult, aflat la Ministerul Justiției, în contextul în care a anunțat că îşi deschide porţile pentru toţi copiii iar unul dintre ei va fi desemnat „ministru pentru o zi” de Consiliul Naţional al Elevilor, Tudorel Toader a făcut anunțul potrivit căruia urmează să organizeze o conferință de presă în cursul zilei, pentru a aduce clarificări în scandalul arhivei SIPA.

„Astăzi după amiaza voi organiza o conferința de presa în care o sa va vorbesc despre arhiva SIPA și despre celelalte două rapoarte secrete. Ministerul și-a îndeplinit la timp obligațiile în cazul lui Sebastian Ghiță. El este în libertate dar sub control judiciar”, susține ministrul Justiției Tudorel Toader, potrivit postului de televiziune Digi 24.

Zeci de elevi vor putea experimenta, miercuri, calitatea de demnitar la Ministerul Justiţiei, vor putea vedea biroul din care ministrul Justiţiei ia decizii, vor observa cultura organizaţională într-o astfel de instituţie şi vor asista la o lecţie de educaţie juridică predată altfel.