„Hit The Egg – Ouşoru Challenge” este un concurs de alergare montană desfăşurat în Munţii Suhard, cu scopul de a facilita dezvoltarea turismului activ în zona Dornelor, prin promovarea mişcării în aer liber şi a unui mod de viaţă sănătos.
Toţi concurenţii vor primi diplome de participare, iar cei care termină cursa în timpul maxim admis vor primi medalie de finisher „hand made”. Primul concurent de la semimaraton (atât M cât şi F) ajuns la punctul de control / alimentare din Vârful Oușoru (1.639 m) va primi un premiu surpriză. De asemenea, și primul concurent de la maraton (atât M cât și F) ajuns la punctul de control / alimentare din CP5 va primi un premiu surpriză.
Condiții de participare
Concurenţii „Hit The Egg – Ouşoru Challenge” trebuie să fie apţi din punct de vedere medical, să nu sufere de boli cronice, astm, afecţiuni cardiovasculare, etc.. Toţi participanţii trebuie să aibă experienţă minimă în orientarea pe teren accidentat, să ştie să folosească harta, să respecte natura, competiţia şi pe ceilalţi participanţi.
Organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru nici un fel de accident sau prejudiciu apărut ca urmare a participării la evenimentul „Hit the Egg – Oușoru Challenge” și își rezervă dreptul de a modifica sau ajusta traseul de concurs în funcție de condițiile meteo, starea terenului sau chiar de a opri cursa în cazuri excepționale.
Mai multe detalii despre concursul de alergare montană puteți obține accesând http://hit-the-egg.ro/ .