De cele mai multe ori, punem trădarea doar pe seama celui care a comis-o. Infidelul este transformat dintr-un simplu om în întruchiparea răului absolut, autor al celor mai teribile dezastre de pe pământ.

Deși nu susținem în niciun fel minciuna și înșelatul, nu ne putem abține să nu remarcăm că, așa cum o relație are doi protagoniști, niciunul dintre ei nu e complet nevinovat de trădarea care a zdruncinat-o.

Cu aceste gânduri în minte, plonjăm în complicata lume a trădării, abordând-o însă în sens astrologic. Sunt zodii care, prin comportamentul lor, invită la infidelități. Nu e un păcat capital, poate că nici nu sunt conștiente de această atracție, dar vor sfârși cel mai adesea prin a fi înșelate.

Zodii care vor cunoaște mereu trădarea

Din păcate, zodiile de mai jos sunt ținte permanente ale infidelităților!

femeie inselata

Berbec

Vom începe cu o afirmaţie pe care suntem sigure că toate temerarele Berbec o vor iubi: cea mai mare parte a bărbaților se simt intimidați de o femeie mai puternică decât ei. Nu am ajuns încă la acel stadiu de dezvoltare al societății în care să trecem de egalitate și să acceptăm cu seninătate că și femeile pot fi partea dominantă dintr-o relație. Iar femeia Berbec, puternică, impulsivă, energică, încăpățânată, este cea mai bună definiției a nativei care conduce în dragoste.

Din cauza caracterului său dominant, ea va fi adesea înșelată. Mai mult, fiindcă legea atractivității apropie în general personalități opuse, femeia Berbec va simți nevoia să aline suflete de bărbați slabi, care vor ajunge însă să fie speriați de personalitatea sa uluitoare și fie vor fugi, fie vor căuta dulceață și tandrețe în brațele alteia.

Dar nu înseamnă că nativa e complet lipsită de vină: chiar dacă nimeni nu îi poate reproșa că e mai puternică decât 90% dintre persoanele din jurul ei, nu același lucru poate fi afirmat despre încăpățânarea, orgoliul și tendința ei spre agresivitate. Așa cum aceste atitudini nu sunt permise unui bărbat în relație, ele vor avea consecințe negative și atunci când autoarea lor este o femeie: cel mai adesea, vor duce la infidelitate.

Fecioară

Perfecționismul de care dă dovadă această zodie e o armă cu două tăișuri: o va duce departe în viață, dar o va face și să sufere. Fecioarele își selectează cu atenție și anturajul, și partenerii, cerând și oferind loialitate desăvârșită de la aceștia. Și, fiind unele dintre cele mai inteligente, mai harnice și mai atrăgătoare femei, nu le va fi greu să găsească nenumărați pretendenți cu aceste atuuri.

Cu toate acestea, deși începutul poate fi promițător, nu la fel de pozitivă este și continuarea (și, cel mai adesea, sfârşitul). În timp ce orice om se poate considera mândru că i-a fost permis să respire în preajma pretențioasei Fecioare, încântarea îi este la un moment dat înlocuită de descurajare. Fecioarele posedă unele dintre cele mai înalte trăsături și nu se sfiesc să le ceară și de la cei din jur, supunându-i la o presiune extraordinară.

Nu e ușor să ții pasul cu ele, nici să înfrunți constant critici. Așa că bărbații vor apela la cea mai simplă metodă, trădarea, pe care o văd ca pe o pauză relaxantă, într-un antrenament epuizant. Vor plăti însă cu vârf și îndesat: nu vor putea ascunde infidelitatea în fața minții analitice a partenerei lor, vor pierde loialitatea sa impresionantă și, desigur, și relația, pe care vor ajunge să o regrete.

tradare

Rac

Dacă zodiile de mai sus ajung să intimideze bărbații cu care se află într-o relație, dulcele Rac e la polul opus. Emotiv, sensibil, plin de intenții bune, acest semn ar sacrifica orice pentru ca partenerului său să îi meargă bine, ceea ce îl transformă însă nu într-un înger pogorât de pământ, admirat și apreciat, ci într-un candidat la titlul de „cea mai înșelată persoană”.

Problema care taie adânc în integritatea relațiilor Racului este legată de disponibilitatea sa imensă. Atunci când iubește, această femeie are tendința de a-și dărui trupul, sufletul, intelectul. Mai păstrează foarte puține pentru ea însăși. Deși e minunat să o iubești, se poate dovedi și extrem de dificil: cine se poate ridica la înălțimea unei asemenea devoțiuni?

Nu în ultimul rând, tipii ajung să caute scăpări în afara relației și din cauza faptului că se simt asfixiați. Puține suflete au fost concepute pentru a simți la fel de multă iubirea precum cea de care este capabilă nativa noastră. În loc să aprecieze că și-au găsit sufletul pereche, un camarad pentru viață, bărbații au impresia că și-au pus un ştreang de gât și că și-au pierdut cu totul liberatatea. Ceea ce îi va îndrepta spre o infidelitate care nu le aduce nimic, poate doar senzația că și-au recăpătat controlul. Vor suferi? Cel mai probabil, dar nu vor egala durerea profundă pe care o experimentează zodia înșelată.â

Tu te numeri printre aceste zodii care sunt predispuse la a fi înșelate? Dacă da, vei schimba ceva la tine pentru a scăpa de această pecete?

 sursa: https://www.divahair.ro/horoscop/astrodiva/zodii-care-vor-fi-mereu-inselate?utm_source=ziarulring.ro&utm_medium=site&utm_campaign=from-ring

Surse foto: IStock

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.