Primarul comunei Poiana Stampei a declarat că scopul acestei acțiuni este de a consolida cooperarea intercomunală transfrontalieră.
„Se discută aici inclusiv despre posibilitatea încheierii unor parteneriate pentru implementarea unor proiecte pe diverse domenii. De la sănătate și servicii sociale, la știință, educație și cultură, sau dezvoltare economică locală, toate sunt domenii pe care le luăm în considerare când vorbim despre o colaborare cu cei din Cernăuți. Iau în calcul implementarea unui proiect transfrontalier și la nivelul comunei Poiana Stampei și, cu siguranță, relațiile transfrontaliere vor exista în continuare și pe linie administrativă. De altfel, relațiile noastre de colaborare și prietenie sunt puternice și vin din trecut, dovadă fiind schimburile culturale dintre localitatea Poiana Stmapei și Cernăuți, activități care au fost posibile datorită implicării și deschiderii lui Iurie Levcic, căruia îi mulțumesc încă o dată”, a spus primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea.
Edilul a amintit și faptul că la festivalul care va avea loc luna aceasta în comuna Poiana Stampei, Iurie Levcic, directorul Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești Cernăuți, va fi prezent alături de orchestra și ansamblul său pe scena din Poiana Stampei.
„Va fi un brilej pentru bucovinenii de dincolo de sârma înghimpată și pentru cei din comuna noastră să își dea mâna încă o dată. Artiștii pe care Iurie Levcic îi coordonează sunt invitații noștri speciali. Îi așteptăm cu drag”, a conchis Viluț Mezdrea.
Festivalul „Flori de pe Dorna” de la Poiana Stampei va avea loc în perioada 20-23 iulie.
Lasa un raspuns