Zilele orașului Siret, ediția 2017, s-au desfășurat în perioada 14-16 iulie, în zona Centrului de Cultură „Mihai Teliman”, situat pe strada Lațcu Vodă.
Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, a amintit faptul că manifestarea culturală intitulată „Zilele Siretului” a ajuns în acest an la ediția cu numărul 10 și le-a mulțumit tuturor celor prezenți la eveniment.
„Am ajuns la cea de-a X-a ediție a acestui eveniment început în 2008 și ne bucurăm de acest lucru.Doresc să urez celor care vor urca pe scenă și organizatorilor mult succes și sperăm ca dumneavoastră să petreceți momente frumoase. Totodată, vreau să vă mulțumesc pentru că sunteți prezenți aici și să deschid oficial zilele orașului Siret”, a fost mesajul primarului Popoiu adresat celor prezenți la scena amplasată pe strada Lațcu Vodă.
Încă din prima zi organizatorii și-au propus să aducă divertismentul în centrul oraşului prin muzică, dans, folclor, tradiţii şi meşteşuguri locale. După modelul anilor anteriori, în prima zi a manifestării au urcat pe scenă cei de la Fanfara „Mugurii” din Siret.
Apoi, rând pe rând, copiii de la grădinițele din Siret au oferit părinților și bunicilor un spectacol plin de energie, culoare și voie bună. Primii care au urcat pe scenă au fost micuții de la Grădinița cu Program Normal „Luminița”, îndrumați de profesoara Mirela Popoiu, care au dansat o horă, plini de energie.
După acest moment, copiii de la Grădinița cu Program Prelungit „Luminița” au interpretat o suită de dansuri populare, iar profesoarele care i-au îndrumat au fost Cristina Pîrghie și Vasa Erastov. Solista Apetri Anamaria a cântat „Furnica, fetița și băiețelul”, iar Medvediuc Alina a cântat piesa „Broscuța și rățușca”. Fantezia coregrafică „Petrecerea broscuțelor” și „Happy kids” au încheiat reprezentația celor mici.
Pe scena de spectacol au urcat începând cu ora 18:30 Clubul Copiilor şi Elevilor din Siret care au oferit celor prezenți cele mai cunoscute melodii folk, printre care „La fântâna iezilor”, „Pădure, pădure nebună”, „Numai noi” și „Vânt de brad”.
În paralel cu reprezentațiile oferite pe scenă, copiii dar și adulții pasionați de tenis de masă s-au întrecut în incinta Casei de Cultură din Siret. Locul trei la fost obținut de Chitan Cătălin, locul al II-lea a fost câștigat de Stafe Sebastian, în timp ce locul I a fost obținut de Simionese Ovidiu.
Beneficiari ai Fundaţiei „O Nouă Viaţă” au oferit celor prezenți câteva dansuri care au entuziasmat publicul.
Seara s-a încheiat cu spectacolele pregătite de Asociaţia culturală „Kolomeika”, Formaţia „Miraj Group” din Suceava şi Formaţia „Dynakord” din Hliboca (Ucraina).
Sâmbătă, 15 iulie, copiii pasionați de șah, începând cu ora 10:00, s-au întrecut în sportul minții, iar de la ora 11:00 cei pricepuți la rebus au dezlegat secretele cuvintelor. Activitățile din incinta Casei de Cultură s-au încheiat cu unul dintre sporturile care au prins amploare în țara noastră, table, de la ora 13:00.
Tot sâmbătă, la ora 15:00, a început prima parte a Festivalul de Folclor Siretul, ediţia a V-a, cu spectacole susţinute de Ansamblul „Kozaciok” din Bălcăuţi, Ansamblul „Stejărelul” din Cajvana, Ansamblul „Codrişor” din Dorneşti, Ana Maria Popescu, Ansamblul „Brăduţul” din Horodnic de Jos, Grupul Folcloric „Dor străbun” din Bilca, Laura Haidău, Ansamblul „Cervona Kalena” din Negostina și Agatha Gazda.
Invitatul special al serii, îndrăgitul interpret Fuego, pe numele său real Paul Surugiu, a adunat în fața scenei mii de spectator, care au fredonat alături de acesta cele mai cunoscute piese ale sale.
După spectacolul oferit de Fuego, publicul s-a putut distra pe acordurile lui DJ Covy şi ale trupelor Boghi Dance şi Unison Band.
Ultima zi a Sărbătorii Siretului a început la ora 15:00, cu cea de-a doua partea a Festivalului de Folclor Siretul, ediţia a V-a. Pe scenă au urcat Corul „Dragoş Vodă” Cernăuţi (Ucraina), Ansamblul Siretul (Siret), Grigore Gherman, Grupul „Dor bucovinean” Siret, Ansamblul „Kolomeika” Siret, Angelica Flutur, Marius Leonte Group, Royal Group Suceava.
Seara s-a încheiat cu un recital mult aşteptat de sireteni, susţinut de trupa Fără Zahăr.
Concursul de ciclism „Siretul pedalează!”, care era programat pentru duminică, ora 18:00, a fost amânat din cauza ploii, și se va ține vineri, 21 iulie, tot de la ora 18:00, cu plecare din fața Casei de Cultură din Siret.
Lasa un raspuns