Începând din primele zile ale lunii aprilie, în judeţul Suceava se desfăşoară o campanie de curăţare a albiilor cursurilor de apă. Acţiunile de salubrizare programate pentru această lună intră în sarcina Primăriilor, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Gărzii de Mediu şi Serviciului de Gospodărire a Apelor.

leme in rau„Intenţionăm să verificăm, la modul cel mai serios, starea curăţeniei de pe cursurile de apă, să stabilim măsuri clare şi imediate de îndepărtare a vegetaţiei uscate, pet-urilor şi altor deşeuri, mai ales din zona podeţelor şi podurilor”, a spus prefectul județului Suceava, Florin Sinescu.

Conform reprezentantului guvernului în teritoriu, au fost trimise circulare la primăriile din judeţ solicitând ca, pe fondul dezgheţului şi precipitaţiilor consistente din ultima perioadă, în atenţie să stea, cu prioritate, zonele locuite inundabile.

„În vedere vor fi avute zonele de case care ar putea fi afectate de scurgerea masivă a apelor pluviale. Autorităţile locale trebuie să fie foarte serioase în această privinţă, pentru că, de regulă, se ştie unde vin aceste inundaţii, şi nu vrem ca ele să ne mai surprindă”, a precizat şeful serviciilor desconcentrate ale ministerelor în judeţ.
Sinescu a precizat că în arhiva Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”  şi Sistemului de Gospodărire a Apelor există hărţi ale zonelor cu risc mare de inundare, solicitând lucrătorilor celor două instituţii să se deplaseze în teren, să identifice, să prevină sau să intervină la eventualele revărsări  de ape. Florin Sinescu a solicitat și celor de la Direcţia Silvică să procedeze la deblocarea torenţilor permanenţi şi nepermanenţi de pe povârnişuri, în aşa fel încât resturile lemnoase să nu ajungă în pâraie şi râuri.
„Materialul rămas după fasonare este abandonat la întâmplare, după care este antrenat la vale, producând obturări ale secţiunilor de scurgere ale podeţelor şi podurilor”, a subliniat prefectul de Suceava, Florin Sinescu. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.