Uneori e prea târziu să mai dai înapoi. Pur și simplu trebuie să mergi până la capăt, indiferent de rezultat. Dacă te oprești, simți că te sufoci, că nu mai apuci ziua de mâine. De cele mai multe ori, te îndrepți spre pierzanie, dar nu contează. Rămâi viu. Dacă de oprești, mori. Cât timp ești viu, mai poți corecta orice greșeală, mort… nu. Secretul este să-ți asumi totul, indiferent de ce nuanțe are totul respectiv.
A-ți asuma propria viață e greu. Trebuie să recunoști că ești limitat. Nu este deloc plăcut. Mai cu seamă că majoritatea celor care respiră sunt purtători de orgoliu. Așa cum cocoșul își poartă penele, la fel și omul își poată orgoliul. Se umflă în el ori de câte ori are ocazia. Unii te și miri cum de nu crapă. Atât de umflați sunt. Practic, propria personalitate îi balonează. Flatulează cu ei înșiși și sunt exact ceea ce put.
Oamenii orgolioși sunt prizonierii clipei. Ei pot fi fericiți o clipă, pot fi puternici o clipă, pot fi importanți o clipă, pot fi orice, dar numai o clipă. Niciun orgolios nu va influența veșnicia cu ceva. De aia au nevoie de mausolee, de construcții uriașe, de ode, de statui, de localități care să le poarte numele și toate astea să se facă încă din timpul vieții. Deoarece ei simt că, dacă apucă să moară fără să lase aceste imensități în urma lor, nimeni nu și-a mai aminti de dânșii după o generație. Și pentru că nu reușesc să fie nemuritori prin realizările spiritului, atunci încearcă să guste din nemurire prin proiectele lor materiale megalomane.
Din cauza orgoliului, sufletul lor este pustiu. Nimeni nu mai încape acolo unde Eul este Totemul căruia omul se închină. Nici măcar liniștea, darămite bucuria. Ele intră numai acolo unde au loc. Unde omul nu este prea plin de sine, ci este mai degrabă plin de ceilalți. Pentru că ei, cei care îl înconjoară îi descoperă sensul vieții. Iar când vine vorba de adevăr, se dau mereu deoparte descoperindu-i-l.
Omul poate fi om, numai între oameni. Dacă se izolează de ceilalți, el devine altceva. Poate deveni un sfânt atunci când în izolarea sa întâlnește iubirea față de semeni sau poate deveni un nemernic atunci când în izolarea sa își ridică statui sieși. Izolarea nu înseamnă neapărat ieșirea din societate sau abandonarea comunității. Izolarea intervine atunci când ești mai fericit să discuți cu tine decât cu ceilalți. Dialogul acesta cu tine însuți, dacă este făcut cu sinceritate, nu alimentează orgoliul ci întreține adevărul, iar adevărul aduce cu sine acceptarea a ceea ce suntem. Când adevărul despre noi înșine nu ne mai deranjează, atunci atingem liniștea și echilibrul celor care chiar contează.
Orgolioșii nu vor conta niciodată. Ei vor face numai gălăgie și vor da cu bota în baltă ori de câte ori au ocazia, numai cu scopul de a atrage atenția asupra lor. Ce folos că atunci când aruncă un bolovan în apă, zece înțelepți se chinuie să-l scoată. Vorba aia, dacă Donald Trump & Kim Jong-Un rules… restul #am pus-o!
Lasa un raspuns