În a doua zi din cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalităţii,  poliţiştii au abordat domeniul prevenirii victimizării minorilor, fiind identificate riscurile şi vulnerabilităţile ce pot genera situaţii victimale pentru copii. Pericolele internetului şi ale lumii virtuale, consumul de alcool, abandonul şi absenteismul şcolar, plecările voluntare de la domiciliu,  au fost câteva dintre temele de discuţie dintre poliţişti şi cei peste 2500 de elevi din mediul preşcolar, primar şi gimnazial care au beneficiat de sfaturi şi recomandări preventive şi au fost implicaţi în activităţi interactive.

Peste 500 de copii din clasele 0 şi ciclul primar au primit din partea poliţiştilor cărţi pentru dezvoltarea abilităţilor personale dar şi pentru dobândirea unor cunoştinţe minime privind prevenirea situaţiilor de risc victimal.

Cărţile, realizate de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii în parteneriat cu Romania Children Humanitarian Fondation, prezintă,  în condiţii grafice deosebite, adaptate vârstei grupului ţintă recomandări şi sfaturi preventive, oferind, totodată alternative educaţionale.

Materialele oferite de poliţişti au stârnit interesul copiilor şi cadrelor didactice, stimulând totodată adoptarea unui comportament preventiv.

O activitate deosebită s-a derulat la Şcoala Generală din comuna Păltinoasa, poliţiştii organizând concursuri cu tematică preventivă, o atenţie deosebită fiind acordată modului de traversare a drumului publică pe traseul către şcoală şi domiciliu.

De asemenea, având în vedere comunitatea multiculturală din zonă a fost abordat subiectul incluziunii sociale cu promovarea unor principii nondiscriminatorii.

Pentru răspunsurile corecte oferite poliţiştilor, copiii au primit cărţi şi rechizite.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.