Un șofer în vârstă de 51 de ani, din municipiul Fălticeni, a alertat polițiștii suceveni că i-a dispărut mașina, de pe strada pe care o parcase. Individul a lăsat și cheile de contact în mașină, însă a doua zi și-a adus aminte unde și-a uitat autoturismul.

La 12 decembrie, ora 16.00, un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Fălticeni, a sesizat poliția despre faptul că în intervalul orar 11.00-15.00, i-a dispărut autoturismul proprietate. Din datele furnizate de către victimă, polițiștii au stabilit faptul că la 12 decembrie 2013, în jurul orei 11.00, partea vătămată şi-a parcat autoturismul pe strada Nicu Gane, în localitate, a lăsat cheile de contact în scrumiera autoturismului pe care nu l-a asigurat la nivelul sistemului de închidere. În cauză s-a întocmit dosar penal, poliţiştii judiciarişti fiind mobilizaţi pentru crearea unui cerc de suspecţi, desfăşurarea de activităţi investigative, identificarea autorului şi recuperarea prejudiciului. Ulterior, la 13 decebrie, bărbatul, de 51 ani, din municipiul Fălticeni s-a prezentat la sediul poliţiei din localitate, declarând faptul că autoturismul reclamat ca furat la 12 decembrie, în jurul orelor 11.00, a fost găsit, întrucât a uitat locaţia unde l-a parcat, a intrat în panică şi a sesizat furtul în mod eronat.

„Atragem atenţia cetăţenilor cu privire la responsabilitatea pe care trebuie să o manifeste atunci când se adresează organelor de poliţie şi sesizează anumite aspecte, măsurile investigative întreprinse de poliţişti implicând şi resurse umane şi financiare care ar putea fi orientate către alte cauze reale, astfel încât să se poată asigura climatul de siguranţă civică”, au precizat într-un comunicat polițiștii suceveni.

 

 

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.